La sfârșit de săptămână n-am avut ce face și am stat acasă în fața televizorului. Dau pe Prima, fetele alea două de la Mondenii. Schimb pe Antena, Bendeac, cheliosul  de la Mondenii. Pe Pro tv, Dragoș Stoica, ăla înalt de la Mondenii, care-l imita pe Becali. Ce mai, peste tot, Mondenii. Cred că și la rubrica meteo e vreunul infiltrat de la Mondenii, care încearcă să-l imite pe Busu.

Ca să recapitulam, Mondenii a fost o emisiune de succes la vremea ei. Succesul a fost atat de mare încât între timp protagoniștilor li s-a urcat la cap,  s-au certat între ei, s-au țigănit ca la ușa cortului cu producătorii, au emigrat la alte posturi și uite asa ne-am trezit cu o explozie de mondeni mai buni sau nu pe la mai toate televiziunile.

De fapt aici e și problema: uneori imitația e atât de proastă și actorul n-are nicio legătura cu personajul real de stai și te-ntrebi ce-o fi vrut să spună, care-i treaba și cine pe cine imită de fapt. Noii actorași fără sare și piper din Mondenii blegi și noi ne arată , încă o dată, de parcă mai era nevoie, ca  talentul lor se măsoară  cu taraita și ca un Gheorghe Dincă se naște din păcate o dată la o mie de ani. La fel și textele, glumele sunt uneori atât de nesărate încât în mod sigur scenaristul și-a pus poalele-n cap și-a emigrat în Congo, lăsând locul gol și neocupat de nimeni.

Mie una îmi plăceau Mondenii vechi. Nu vreau să fiu rea, deți uneori imi iese, dar azi din farmecul celor patru nebuni de la Prima n-a mai rămas decât un pisvais aruncat în ochii telespectatorului  și la care, din păcate, nimeni nu mai râde decât cu forța.

Cateodata nu mai cred in nimic, am impresia ca totul in jurul meu se darama. Daca stau bine sa ma gandesc,uneori nu mai cred nici in mine insami dar cel mai mult am invatat sa nu mai cred in oamenii de langa mine. ( Ce vreti, am si eu momentele mele de slabiciune)

De cele mai multe ori cred insa cu tarie ca cineva, acolo sus, ma iubeste.  Fiindca nu mi-a luat Dumnezeu mintile cred ca Barbosu’ de sus  ma iubeste. Fiindca sunt intreaga la trup cineva acolo sus ma iubeste. Fiindca am un copil superb si minunat si divin ca o prajiturica cineva ma iubeste. Fiindca barbatul meu se stramba pe sub mustati de cate ori vin mai tarziu acasa si vrea sa-i servesc cina in liniste si sa-l strang in brate dimineta cineva, acolo sus, cineva ma iubeste.Fiindca Barbosu’ mi-a dat o palma ca sa ma trezesc si sa nu cred ca sunt eu cea mai desteapta sau Wonderwoman sau aia care le face pe toate la marele fix sau…in fine, aia care le stie pe toate. Fiindca mi-am trait durerea cum am stiut eu, fara sa ma stie nimeni si fara sa stie cineva, poate nici barbatul meu, ce-am in suflet. Fiindca, pe langa multe defecte, sunt un om cinstit si onest si n-am pacalit in viata mea pe nimeni si n-am facut rau nimanui.Pentru ca de fiecare data am spus lucrurilor pe nume, chiar daca asta e ceea ce numesc unii mahalagism iar eu zic ca e purul adevar fara menajamente. In fine…

Am auzit ca recent, o fosta amica de-ale mele mi-ar fi facut farmece. Nu cred in farmece, cum nu cred nici in casnicia ei, pe muchie de cutit, dar chipurile fericita. Nu cred ca cineva poate fi atat de diabolic incat sa astepte sfarsitul unui copil nevinovat si sa se intrebe cinic de ce acesta nu se mai produce odata.
Nu-i doresc raul fostei mele amice. Nu-i doresc nimic,nici bine, nici rau, decat ca cineva-ul ala care ma iubeste pe mine sa-i lumineze si ei viata. Si sa-si dea seama ca traieste intr-o mocirla pavata cu pietre pretioase, tocmai bune de luat ochii fraierilor care-i trec pragul….

Din partea mea, Crina Matei poate sa se culce si cu ursuletul ei de plus, ca nu ma intereseaza prea tare. Ma amuza insa inversunarea cu care-si apara onoarea stropita cu noroi sau cu altceva- de directorul de la opereta.
Daca e sa judecam firul faptelor, adevarul e pe undeva pe la mijloc. Dupa zvonurile ca s-ar fi incurcat cu directorul, iubitul a parasit-o cu scandal, basca i-a mai trimis si niste sms-uri asa, ca pentru posteritate, in care-o facea pe crinuta noastra cu ou si cu otet. Pe de alta parte, directorul de la opereta e un tip frumusel si tinerel, nu vreun batranel decrepit care la pisca de fund pe aspirantele la statutul de vedeta. Asa ca probabilitatea ca acesta sa-i fi facut Crinei avansuri exasperante scartaie si miroase de la o posta a exagerare, caci nu cred ca directorul s-a indragostit brusc si si-a pierdut mintile. citeste mai mult »

De cand s-a mutat din garsoniera, Dan Diaconescu si-a pierdut farmecul. Nu mai are nici ecranul ala colorat, plin de scrisuri, nu mai are nici zvac, nici subiecte gen “Elodia, sezonul 4″, care sa ne tina cu sufletul la gura. La mine acasa otv-ul se vede cu purici, ca prin ceata si nu reusesc sa descifrez nici titlurile de pe ecran, nici sigla metalizata aruncata timid intr-un colt, nici subiectele - de regula intamplari marunte, care nu ma intereseaza prea mult- dezbatute de cam aceiasi invitati anosti sau fara prea multa sare si piper. citeste mai mult »

Uuuau, uaaau! Am citit pe undeva ca pe cantareata aia inalta si cu parul cret, claudia Cream, n-o mai cheama Claudia Cream ci Claudia Pavel.

Asta inseamna ca daca o s-o vedeti pe la vreun concert, nunta, cumetrie sau taiere de mot si-o sa-i ziceti “Buna, Cream, ce mai faci?”, n-o sa va mai raspunda, ca n-o mai cheama asa. Nici daca o sa-i ziceti ceva de genul “Ce mai faci, claudia?” s-ar putea sa nu raspunda, ca nu e numele intreg si n-o sa stie sigur ca vorbiti cu ea.

Personal, n-am stiut niciodata cum o cheama pe fata asta de fapt. citeste mai mult »

Scandalul iscat de bătalia pe averea lui Dolănescu e deja un fapt banal. Cum la fel de banală e porcăiala televizată dintre membrii familiei, care se acuză reciproc de tot felul de bazaconii. Apar, firesc, personaje noi puse pe capătuială sau dornice să devină cunoscute, fiecare dintre părți împroașcă cu noroi iar lume se amuză copios pe principiul “banu-i ochiul dracului”.

Ce mi-a atras atenția zilele trecute a fost o filmare de la “Acces Direct” fix din casa decedatului ce lăsase în urmă bani mulți la saltea. Vorba vine bani mulți, fiindcă salteaua arată ca adusă de la ajutoare prin anii 90, doar ce-i lipseau niscai petice că în rest era jalnică, știți voi, genul ală de saltea cum avea bunica după război. Peste salteaua cu pricina  tronau vreo șapte paturi ponosite,de-alea turcești sau chinezești, cum am văzut eu în Dragonul roșu și cineva, o rudă, poate chiar fratele lui Dolănescu, le ridica una după alta ca să arate la tv că mortul nu ascunsese acolo nicio lețcaie. De altfel, dormitorul marelui artist arăta destul de modest și fără gust. O pictură de gang cu un nud în iarbă udă trona pe un perete, printre mobile adunate cine știe de unde, mileuri și bibelouri gen Bucur Obor. Mai era o băbuța cu un coc și ochelari cu dioprie mare ce tot încerca să ne spuna ceva, n-am înteles ce și m-am gândit ca oricât de mare ar fi fost averea lui Dolanescu În mod sigur ea n-a folosit la mare lucru. Artistul trăia modest și casa, pe care mulți o aseamăna cu un palat, nu m-a impresionat absolut deloc, ba dimpotriva. Astept acum cu sufletul la gură să văd dacă  mai apare vreun copil din flori, vreun fiu vitreg sau, de ce nu, o fiică, căreia să i se dea în exclusivitate la tv dreptul la folosința saltelei ponosite că e clar, lucrurile bune au fost demult sterpelite și puse la păstrare prin alte părți.

Uneori mai am încă senzația de amorțeală pe care ți-o dă o palmă primită direct în figură. Uneori mă simt nașpa, stoarsă de puteri, ca și cum mi s-ar fi înecat toate corabiile. Uneori uit să râd chiar dacă cineva îmi spune o glumă.
 
Alteori mă încurajez de una singură gândindu-mă că dacă treci peste necazuri devii mai puternic. Fi-miu se uită la mine cu ochii lui mari și sinceri si-mi trece tot răul.

Una peste alta încerc să-mi revin și-mi zic în sinea mea că asta e, se mai întâmplă și lucruri triste în viață. Am început să-mi fac curat în viață și mi-am propus ca pe viitor să fac doar ceea ce-mi place. Să scriu, să citesc, să mă joc cu ala micu’, să am mai multă grijă de mine, bla bla, bla bla… citeste mai mult »

O femeie căreia i-a murit bărbatul se numeşte văduvă. Un copil căruia i-au murit părinţii se cheamă că-i orfan. Dar cum se numesc părinţii care şi-au pierdut copilul? Răspundeţi voi la întrebarea asta, că eu nu pot.

Trebuie să recunosc, plecarea Mihaelei din televiziune e una din puținele mișcări deștepte pe care diva le-a făcut în ultima vreme. Să vă spun și de ce: dacă nu anunța ea că pleacă, o dădeau ei afară după vreun an și ar fi ajuns vedetă fără post la fel ca Teo sau Florin Călinescu.

Zic asta fiindcă una la mână, mă uit și eu pe ratingul deloc spectaculos al “Duminicii în familie”, și doi la mână, ei bine fraților, era aiurea, la ce ne invita Mihaela , să petrecem duminica în familia cui, a lui Dani Oțil, a lui Elan sau a altora care mai au? Că prezentatoarea tocmai ce-a schimbat macazul, a dat cu piciorul vieții de familie tihnită de miliardar fiindcă a vrut să se iubească pasional cu un puști (în opinia mea tot cordit rămâne fiindcă nu înțelege că gravidele precum subsemnata sunt cam plinuțe-n talie sau că penisul nu trebuie marcat pe pantaloni ci acolo unde-i e locul, ca să rămână femeile borțoase). În fine. citeste mai mult »

Dacă e adevărat că orice sac îşi are peticul, se pare că eu l-am găsit pe-al meu. Întrebarea care se pune e cine-i sacul şi cine-i peticul… în fine joi, de ziua mea, l-am luat de bărbat pe Prigoană a patra oară. Chiar glumeam, spunând că am ales ziua asta ca nu cumva să uite când e data căsătoriei…. Ei şi ce, o să zică lumea, doar s-au mai luat şi înainte şi n-au făcut mare brânză, nu s-au înţeles.

Diferenţa e că acum avem copii. Şi chiar ne înţelegem. Pentru cei care nu ştiu, pot spune cu mâna pe suflet că anii ăştia, în care am trăit „fără acte”, au fost cei mai frumoşi din toată relaţia noastră, aşa că mi-e chiar puţin frică, nu cumva să se strice ceva….. mai ales că, de când a venit pe lume fiul nostru, mi-am dat seama că Silviu poate avea orice defect, dar că este un tată responsabil şi dedicat.

Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred că ne-am despărţit în mod real niciodată. Chiar şi divorţaţi sau separaţi, parcă trăiam tot unul pentru altul, parcă şi înţepăturile reciproce erau făcute tot ca să ne mai hârâim un pic. citeste mai mult »