Fosta dansatoare a Deliei Matache s-a schimbat radical. Dacă în urmă cu un an renunța la haine fără inhibiții și era protagonista unor pictoriale fierbinți, în prezent, Andreea Popescu s-a cumințit și a devenit casnică.
Cine a determinat-o să renunțe la nopțile pierdute în cluburi și la viața de vedetă? Iubitul ei, dansatorul profesionist Rareș Cojoc, cu care Andreea are o relație de câteva luni.
"Locuim împreună și mi se pare normal ca o femeie să gătească, să coase, să facă mâncare.... Știu să bat și cuie, știu să fac multe lucruri", a declarat Andreea, joi, pentru emisiunea "Acces direct", de la Antena 1.
"Îmi place zâmbetul ei"
Iubitul brunetei a dezvăluit că aceasta l-a cucerit cu zâmbetul.
"Îmi place foarte mult zâmbetul ei. Mai mult, cred că pe zi ce trece devine o persoană cât mai rațională și asta mă bucură", a spus Rareș Cojoc.

















