Dacă nu ești Lady Gaga sau Nicki Minaj, două dintre starurile ale căror ținute șocante au devenit un fel de marcă înregistrată, nu încerca să le imiți. De acest sfat ar trebuit să țină cont o celebră cântăreață din Marea Britanie, înainte să-și facă apariția pe covorul roșu, la Premiile Brit Awards.
Jesse J, o artistă extrem de talentată din Marea Britanie, cu o voce puternică, a încercat marea cu degetul și s-a prezentat pe covorul roșu, la Premiile Brit Awards cu o rochie din voal prin care se vedea prea mult. Deși îi lipsea sutienul, pe sub ținută avea totuși chiloți, iar întreaga vestimentația îi lăsa la vedere fundul.
Cântăreața probabil a încercat să epateze, adoptând ținute a la Lady Gaga sau Nicki Minaj, care de regulă lasă prea puțin imaginației pe covorul roșu. Însă, cele două artiste așa s-au făcut remarcate, iar această imagine a devenit reprezentativă pentru ele.
Dacă ar fi fost pe scenă, Jesse J ar fi putut adopta o astfel de ținută, cu un body care să îi lase la vedere fundul, însă nu pe covorul roșu, unde se impun decența, eleganța și stilul.
Foto: Northfoto

















