Mă numesc Alex. Sunt într-o relaţie de aproape un an. Şi eu, şi prietena mea suntem virgini. Ne-am hotărât să ne începem viaţa sexuală şi aş dori sfatul unui medic ginecolog. La prima penetrare, când se rupe himenul, trebuie să-mi pun prezervativ? Sau să-l pun după? Mie o să mi se rupă aţa dacă am prezervativ? Vă rog, ajutaţi-mă!
Dragă Alex, văd că neliniştile tale sunt legate mai mult de mijlocul de contracepţie folosit decât de cum va decurge primul act sexual. Pentru că mă tot întrebi de prezervativ, pot trage concluzia că-ţi faci probleme în legătură cu bolile ce pot fi transmise pe cale sexuală ori cu o eventuală sarcină.
În mod normal, fiind amândoi virgini, riscul infectării cu vreo boală este inexistent. Nu pot spune însă acelaşi lucru despre riscul ca partenera ta să rămână gravidă. Ca să vă feriţi de o sarcină nedo
rită, cel mai bine ar fi să îţi pui prezervativul înainte de penetrare.
Nu există nici o diferenţă între un act sexual cu prezervativ şi unul fără, chiar dacă este primul act. Aţa, aşa cum o numeşti tu, se va rupe oricum.
Am 44 de ani şi am probleme de ejaculare precoce. Vreau să vă întreb cum aş putea să măresc durata actului sexual? Uneori sunt atât de excitat, încât nu durează nici măcar un minut...

De cele mai multe ori, ejacularea precoce are - ca şi disfuncţiile erectile - cauze de natură emoţională. Problema ta ar putea fi generată de dorinţa de a trăi cât mai multă plăcere în- tr-un timp foarte scurt. Ca să creşti durata actului sexual, trebuie să înveţi să-ţi amâni dorinţa de plăcere.
Există foarte multe metode pentru asta şi programe terapeutice care vă pot ajuta pe amândoi - mă refer la tine şi la partenera ta - să aveţi o viaţă sexuală lungă şi armonioasă. Un prim pas ar fi să vă abţineţi o perioadă de la orice fel de intromisiune, adică relaţia voastră să se bazeze pe tandreţe - atingeri, mângâieri -, fără să existe penetrare.
Apoi, pas cu pas, în timp, mai adăugaţi câte ceva. E ca un joc în doi, o modalitate de a cocheta cu sexualitatea fiecăruia şi în acelaşi timp de a-l redescoperi pe celălalt.













