Spune, măcar o dată pe zi, Rugăciunea inimii. Preotul Marian Dinițoiu îți spune ce să faci în post și te învață cum să te rogi

POSTAT: 28 Februarie 2012, Ora 14:14

Nu mănânci carne şi lactate, dar te cerţi cu cei din jur? Atunci degeaba mai posteşti. Preotul Marian Diniţoiu, parohul Bisericii Miresei din Câmpulung Muscel, îţi spune ce reguli trebuie să respecţi în Postul Sfintelor Paşte.

  • Preotul Marian Dinițoiu
Publicitate

Postul trebuie ţi­nut în multe feluri: să ai grijă ce gândeşti, ce vorbeşti şi cum te comporţi. Şi faţă de oameni, şi faţă de celelalte vieţuitoare sau de lucrurile care ţi se întâmplă trebuie să ai numai gânduri bune, vorbe frumoase şi sim­ţăminte creşti­neşti. Nu te certa, nu înjura, fii în­ţe­le­gător şi îm­pacă-te cu to­ţi cei din jur.

Este bine să dai de pomană

“Împarte pâinea ta cu cei flămânzi” - scrie în Cartea profetului Isaia. Iar porunca Mântuitorului spu­­ne să dai “haina” ta celui care are trebuinţă de ea. Chiar dacă nu te scalzi în bani sau în alte bunuri, dăru­ieşte ceva celor care sunt şi mai strâm­toraţi decât tine.

Cine ţine post negru şi cine nu

Postul negru înseamnă să nu bei şi să nu mănânci nimic o zi întreagă (24 de ore, cu începere de la miezul nopţii). Nu trebuie să ţină post negru persoanele care nu rezistă la rigorile lui: copiii până la 7 ani, femeile însărcinate, cei care au munci epuizante şi cei care urmează o dietă alimentară.

Fără oţet şi urzici în Săptămâna Mare

Tradiţia spune că Mântuitorul ar fi fost bătut cu urzici şi că i s-ar fi dat să bea oţet, pe care El l-ar fi refuzat. De aceea, ar fi neîngăduite aceste alimente în Săptămâna Patimilor. Dar, potrivit preceptelor Bisericii şi Sfintei Scripturi, această tradiţie nu are nici un fundament.

Trei zile fără untdelemn

În mănăstirile şi în schiturile din ţară există reguli aspre, care interzic consumul acestor alimente în mai multe zile din post. Pentru cre­din­­cioşii de rând însă, această inter­dicţie este valabilă doar în primele două zile din post, adică pe 27 şi pe 28 februarie, dar şi în Vinerea Mare.

Participă la slujbele bisericeşti

În timpul Postului Mare se să­vârşesc, în biserică, multe acatiste,  masluri (slujbe pentru vindecare) şi sfinte liturghii. Oricât ai fi de ocupat, tot poţi ajunge măcar la câteva dintre ele.

Cele mai puternice rugăciuni

Pentru ca trupul şi sufletul tău să se bucure de toate binefacerile postului, ros­teşte rugăciunea domnească Tatăl Nostru şi rugăciunea Sfântului Efrem Siriul. O altă rugăciune, pe care să o rosteşti cel puţin o dată pe zi, este Rugăciunea inimii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă mântuieşte!”.

Rugăciunea Sfântului Efrem Siriul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.

8 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media