Romanul Raul Cristian a ajuns printre cei mai apreciaţi regizori de filme porno din lume. El a primit premiul AVN, echivalentul Oscarului in industria filmelor pentru adulţi, într-o ceremonie ce a avut loc la Las Vegas acum câteva zile.
Raul Cristian are 36 de ani, e născut în Satu Mare şi a locuit în ultimii ani la Budapesta, unde s-a consacrat ca regizor de filme porno. Fost actor, românul s-a apucat de regie în urmă cu şase ani, iar în prezent e considerat unul dintre cei mai talentaţi realizatori de filme de gen din Europa.
S-a mutat definitiv în Statele Unite
Cu două săptămâni în urmă, lui i-a fost decernat, la Las Vegas, premiul AVN, echivalentul Oscarului în industria XXX, pentru cel mai bun regizor străin. Filmul premiat a fost “Ass Traffic 6”, în care joacă şi doi actori români: Titus Steel şi Mugur. Recent, Raul s-a mutat, se pare, definitiv în
Statele Unite, unde va continua să producă filme, mai ales pentru site-urile de internet care se accesează contra cost.
E însurat cu o actriţă de filme lesbi
Raul e căsătorit cu o româncă, pe nume Clara Gherghel (foto), care e una dintre cel mai bine cotate actriţe porno din Europa la scenele lesbi. Interesant e că românca filmează doar cu femei, considerând că scenele cu bărbaţi ar putea pune în pericol relaţia cu soţul ei.




















