A stins un incendiu în sânii goi

Tash Bennett, o instructoare de fitness din Australia, a devenit cunoscută drept "eroina topless" în presa locală, după ce a stins un incendiu în sânii goi.

Femeia se bronza la piscina din apropierea unui complex rezidenţial în momentul în care un palmier de lângă ea a luat foc.

"Stăteam întinsă atunci când am simţit scrumul căzând pe mine. Nu eram foarte atentă la ce se întâmplă în jur pentru că aveam căştile în urechi şi ascultam muzică", a povestit Tash începutul aventurii.

Curajoasa australiancă s-a grăbit la recepţia clădirii de apartamente pentru a cere ajutor iar după aceea s-a dus înapoi la piscină pentru a folosi furtunul cu care era dotat complexul şi a stinge focul. De-abia după ce panica a trecut, Bennett şi-a dat seama că nu a mai apucat să-şi ia sutienul pe care îl îndepărtase pentru a se bronza.

"M-am înroşit un pic la faţă, nu eram tocmai pregătită. Trebuie însă să pui focul pe primul plan într-o asemenea situaţie", a declarat femeia.

Foto Simbol / Northfoto

Intră aici pentru a vedea cum arată eroina topless

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media