"Cartea regală de bucate" se vinde ca pâinea caldă

POSTAT: 24 March 2011, Ora 13:38

Timp de două săptămâni, "Cartea regală de bucate" a Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, ediţia chioşc, se va vinde, începând de astăzi, împreună cu "Evenimentul zilei". Cartea conţine 64 de reţete şi costă 14,9 lei (împreună cu ziarul). Ediţia chioşc apare în format mai mic decât cea de librărie, dar cu acelaşi conţinut.

  • printesa si print
Publicitate

Lansată toamna trecută de Editura Curtea Veche, în cadrul Târgului Gaudeamus, cartea s-a vândut atât de repede încât a surprins şi conducerea editurii. "S-a vândut chiar ca pâinea caldă, ceea ce înseamnă că este un volum aşteptat de public. Lansarea acestei ediţii chioşc permite ca lucrarea să ajungă peste tot în ţară, odată cu ziarul, la un număr mai mare de persoane", ne-a declarat Irene Arsene, director al Editurii Curtea Veche.
Cartea are atât valoare gastronomică, cât şi istorică, reţetele prezentate venind de la familiile regale din lume. Autoarea face portretele rudelor de la care a primit reţete şi vorbeşte despre prietenia care o leagă de acestea.
Doritorii de autografe de la Alteţa Sa Regală Principesa Margareta sunt invitaţi la evenimentele de lansare a cărţii ce vor avea loc vineri, 25 martie, şi sâmbătă, 26 martie. Vineri, la ora 10.00, autoarea va fi prezentă la Ploieşti, la Galeriile Comerciale Win markt (Grand Center Ploieşti). În aceeaşi zi, la ora 17.00, va avea loc lansarea cărţii, în prezenţa Alte ţei Sale Principesa Margareta, la Librăria Humanitas din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, 16). Sâmbătă, 26 martie, va avea loc lansarea de la Târgul Internaţional de Carte "Libris", din Braşov, la ora 16.00. La cele trei lansări, doritorii pot achiziţiona ediţia de librărie, cu 40 de lei.

8 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media