Cati bani primesc mamicile la nastere

POSTAT: 06 August 2007, Ora 00:00

Sunteti insarcinata si va pregatiti sa aduceti pe lume un copil, dar nu stiti ce drepturi aveti la nastere? E de inteles, daca luam in calcul faptul ca legislatia privind indemnizatia si concediul pentru cresterea copilului s-a tot schimbat. Libertatea va prezinta care sunt ajutoarele pe care tinerele mamici trebuie sa le primeasca, conform legii. Orice mama care iese pe portile spitalului cu micutul in brate e bine sa fie informata cu privire la obligatiile banesti pe care le are statul fata

Publicitate

Sunteti insarcinata si va pregatiti sa aduceti pe lume un copil, dar nu stiti ce drepturi aveti la nastere? E de inteles, daca luam in calcul faptul ca legislatia privind indemnizatia si concediul pentru cresterea copilului s-a tot schimbat. Libertatea va prezinta care sunt ajutoarele pe care tinerele mamici trebuie sa le primeasca, conform legii.

Orice mama care iese pe portile spitalului cu micutul in brate e bine sa fie informata cu privire la obligatiile banesti pe care le are statul fata de ea. Iata care sunt drepturile pe care trebuie sa le primiti:

- in primul rand, vi se da o suma in valoare de 204 lei, ce reprezinta indemnizatia de nou-nascut acordata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de pe raza de domiciliu;

Trusoul in valoare de 150 de lei vi se acorda in 30 de zile

- trusoul, echivalentul a 150 de lei, se acorda in termen de 30 de zile de la iesirea copilului din maternitate, dupa ce parintii au depus o cerere la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului de care apartine micutului. Pana acum s-a preferat ca trusoul sa se acorde in lei si nu in hainute sau in produse necesare ingrijirii copilului, dar din decembrie decizia schimbarii va reveni fiecarui consiliu local. 'Este foarte important sa se pastreze valoarea trusoului de 150 de lei, deoarece pot aparea discrepante de la un consiliu la altul. Unii pot acorda doar hainute, iar altii doar produse de ingrijire a copilului', ne-a declarat Florin Vasile, directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din sectorul 3 al Capitalei;

- daca ati avut un stagiu complet de cotizare la serviciul de impozitare pe salariu (12 luni pana la nasterea copilului), veti primi doi ani cate 600 lei lunar. Cele care au lucrat cu jumatate de norma nu beneficiaza de  bani;

- pentru mamicile care revin la serviciu imediat se da un stimulent de 100 lei, plus salariul oferit de angajator. Insa vor pierde cei 600 de lei;

- daca aveti in ingrijire un copil cu handicap grav puteti ramane acasa trei ani in loc de doi si la cei 600 de lei vi se mai acorda suma de 450 lei, plus alocatia micutului de 25 lei/lunar;

- in cazul in care nu puteti alapta natural, medicul de familie trebuie sa va prescrie trei cutii de lapte praf, in fiecare luna.

Ce trebuie sa cuprinda dosarul pentru indemnizatia de maternitate

Mama sau tatal noului-nascut pot primi indemnizatia de maternitate pana la varsta de doi ani a micutului. Si intr-un caz, si in celalalt stagiul de cotizare trebuie sa fie complet. Studentele beneficiaza de indemnizatia de 600 lei daca aduc dovada ca au nascut copilul dupa ce si-au dat licenta. Dosarul se depune la primarie, la Directia pentru Protectia Copilului in sectorul de unde solicitati indemnizatia si trebuie sa contina: cererea catre patron prin care parintele intentioneaza sa ramana acasa; livretul de familie; certificatul de nastere al copilului; buletinul de identitate al solicititantului.

0 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK
ziare powered by Distinct New Media