Iniţial, Crudu a mărturisit doar rinoplastia şi, oficial, a dat vina pe o deviaţie de sept care a făcut ca această operaţie să devină o necesitate. S-a descoperit că a fost şi o intervenţie asupra conturului feţei, care justifica pe deplin bandajul care îi înconjura capul.
Cum s-a ajuns la asta? De ceva vreme, Daniela Crudu se tot studia în poze şi observase o “gâlmă” la nivelul nasului. Nimic neobişnuit, ci doar exagerat de ea, spun apropiaţii. Şi, aşa azi, aşa mâine, bruneta a dezvoltat un complex adevărat, care a făcut casă bună cu cel legat de guşa proeminentă care i se tot arăta în fotografiile neretuşate.
A plătit 3.000 € pentru ajustări
Astfel, luată pe sus de dorinţa de a scăpa de frustrări, mai ales că ea din frumuseţe câştigă, s-a interesat care medic e mai în măsură să o ajute, a scos bani de la ciorap şi a sărit pe masa de operaţii.
Deşi ar fi putut să facă bine mersi un contract în sistem barter, ca mai toate colegele ei de breaslă, asistenta TV a plătit 3.000 de euro. A beneficiat însă şi de reducere. Potrivit surselor din anturajul ei, Daniela nu a plătit decât rinoplastia, iar tăierea guşei a venit la pachet.
Guşa i-a fost tăiată «la pachet»! Detalii neştiute despre operaţiile estetice suferite de Cruduţa luna trecută | EXCLUSIV

daniela_crudu_35.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
FANATIK.RO

Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO

Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai fi la fel pentru ele

Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Observatornews.ro
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI