Iată ce look aveau vedetele la începuturile carierei!

POSTAT: 06 February 2011, Ora 12:20

  • Andreea Bălan
  • Dana Nălbaru
  • Mihaela Rădulescu
  • Simona Gherghe
  • Cătălin Botezatu
  • Bianca Drăguşanu
  • Raluca Arvat
  • Mircea Badea
  • Andreea Berecleanu
  • Oana Zăvoranu
Publicitate

Orice inceput este dificil, iar vedetele autohtone ştiu cel mai bine acest lucru. De-a lungul timpului, persoanele publice şi-au schimbat atât comportamentul, nivelul de cultură dar şi aspectul fizic. Unele arată mult mai bine decât la început, altele din contră... Libertatea.ro îţi arată ce look aveau vedetele la debut!

Andreea Bălan

La finele anilor 90, toată lumea a trăit frenezia generată de trupa Andre şi nu cred să fi existat copilă din perioada aceea care să nu-şi fi cumpărat măcar o pereche de BP-uri (încălţările cu talpă gigant, denumite „bucuria piticilor") şi care să nu îşi prindă meşe roz în păr. Aşadar, schimbarea se vede cu ochiul liber. Fizic, Andreea Bălan (foto dreapta) a evoluat. Din păcate însă, încă mai păstrează reminiscenţe vestimentare din perioada Andre, ceea ce nu e tocmai în regulă.

0-331344-dananalbaru.jpgDana Nălbaru

Dana Nălbaru (foto stânga) are trăsături extrem de armonioase şi trebuie să recunoaştem că timpul a trecut în favoarea ei.

Atunci când s-a lansat alături de cei de la Hi-Q purta părul scurt şi platinat, iar rujul metalic era nelipsit. Din fericire au trecut acele timpuri şi chiar dacă s-a reîntors în trupă, look-ul de acum este unul mult mai natural şi proaspăt.


Mihaela Rădulescu


Dacă stăm să privim înapoi în timp, Mihaela Rădulescu (foto jos) pare să fi descoperit secretul reversibilităţii vremii. Altfel nu ne explicăm cum de arată mai bine acum, la 40 plus, decât la debut. Chiar diva a declarat de multe ori că se simte mai atrăgătoare şi mai sexy ca niciodată şi îi dăm dreptate, în totalitate. Cu ceva îmbunătăţiri de imagine, o altă nuanţă a părului, o viaţă liniştită la Monaco şi alt... iubit, Mihaela Rădulescu înfloreşte de la zi la zi.

0-331345-raduleasca.jpg

0-331346-simona.jpgSimona Gherghe

Prezentatoarea "Acces Direct" şi-a început cariera în televiziune cu ani buni în urmă. Pe atunci avea părul şaten, de lungime medie şi o coafură mai mult decât clasică. Cosiţele lungi şi platinate o prind de minune, îi lumineaza faţa şi în conferă un look mult mai stilat. O schimbare în bine au suferit şi sprâncenele Simonei (foto stânga), care acum au o formă mult mai frumoasă, care o avantajează.


0-331347-bote2.jpgCătălin Botezatu


Şi pe Bote se pare că îl avantajează trecerea timpului. La începutul anilor 90, Botezatu (foto dreapta) era mult mai plinuţ decât în momentul de faţă.

E drept că la acea vreme nici ridurile nu-şi făcuseră apariţia, însă creatorul de modă se pare că este acelaşi bărbat cuceritor, indiferent de vârstă.

Bianca Drăguşanu

Multe kilograme în plus, o dantură imperfectă, păr încreţit sunt doar câteva dintre diferenţele care o fac pe Bianca Drăguşanu (foto jos) de nerecunoscut la prima sa apariţie "pe sticlă", în urmă cu douăsprezece ani. Timpul a trecut, iar Bianca a devenit cu ajutorul bisturiului una dintre ele mai frumoase femei din România. Starleta însă nu-şi reneagă trecutul: "Asta eram eu în urmă cu 11 ani şi asta sunt eu acum. Sunt mândră de ce am obţinut".

0-331348-bianca2.jpg

0-331349-ralucaarvat.jpgRaluca Arvat

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro TV e o femeie cu trăsături frumoase, iar patina timpului  a fost îngăduitoare cu ea.

La debut, Raluca (foto stânga) avea o tunsoare bătrânicioasă, deloc potrivită. Însă stiliştii trustului PRO s-au ocupat de look-ul Ralucăi, iar freza modernă, filată, cu volum pe calotă şi breton o avantajează fantastic.


Mircea Badea

Poate şi din cauză că practică diferite sporturi, pe Mircea Badea (foto jos) trecerea timpului nu l-a afectat din punct de vedere fizic. Singura diferenţă vizibilă este faptul că realizatorul emisiunii "În gura presei" este mult mai matur, bărbatul Mircea Badea luându-i locul tânărului cu acelaşi nume.

0-331350-badea2.jpg

0-331351-andreeaberecleanu.jpgAndreea Berecleanu

Andreea e o femeie superbă. Diferenţe dintre cum era atunci şi cum este acum? Mai nimic, doar detalii de nuanţă: coafura s-a păstrat, cea specifică ştiristelor, doar culoarea e alta, de la brunet la şaten-roşcat.

Sprâncenele au căpătat o formă mai frumoasă, iar stilul a evoluat în mai bine. Andreea Berecleanu (foto dreapta) e o femeie elegantă, o doamnă adevărată.

0-331352-oanazavoranu.jpgOana Zăvoranu

Nemulţumită de aspectul ei, Oana Zăvoranu (foto stânga) a apelat de-a lungul timpului la numeroase operaţii estetice şi se pare că aceştia au avut efectul scontat. Oana a reuşit astfel să păcălească timpul şi să facă din trecerea ireversibilă a anilor, un avantaj.

Sursă: unica.ro

53 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK
ziare powered by Distinct New Media