Fostele iubite ale lui Silvius Prigoana, Romina şi Daniela, au început un adevărat război, aducându-şi una celeilate acuzaţii destul de grave.
Romina, fosta iubită de 17 ani a lui Silvius, a povestit, în cadrul emisiunii Acces Direct, cum Daniela, una dintre cele mai bune prietene ale ei, i l-a furat pe Silvius in timp ce ea era plecată. Mai mult Romina a acuzat-o pe Daniela că este o hoaţă şi că se droghează.
"Mi-a povestit că s-a întâlnit cu el. A zis că i-a cunoscut părinţii, dar este convinsă că nu o plac şi că mai bine fura ceva de la ei, pentru că oricum nu se va mai duce niciodată acolo. Atunci fetele, prietenele noastre, cu care ea stătea într-o vilă din Pipera au hotărât să o dea afară din casă pentru că s-au gândit că ar putea fura şi de la ele, lucru pe care l-a şi făcut. Imediat după plecarea ei, au constatat că lipsesc 100 de euro",a declarat Romina.
Adolescenta a povestit cum prietenele ei s-au răzbunat pe Daniela.
"Fetele s-au dus peste ea în garsoniera unde stătea, i-au luat laptopul şi camera digitală şi i-au spus că i le va da înapoi când vor primi cei 100 de euro. Atunci Daniela s-a dus la ele cu patru turci după ea. Prietenele mele i-au dat pe turci afară, au oprit-o doar pe ea şi şi-au cam bătut joc de ea. I-au dat foc la păr şi au bătut-o, iar băieţii care se aflau cu ele au dezbrăcat-o şi au ameninţat-o că o iau toţi la rând", a declarat Romina.
De cealaltă parte, Daniela a negat toate acuzaţiile care i s-au adus.
"Am tot părul în cap şi sunt foarte conştientă de ceea ce fac. Daca Romina vrea publicitate, să fie sănătoasă. Nu exista dovezi ca sa confirme nici că mă droghez, nici celelalte minciuni pe care le-a îndrugat ea", a spus Daniela în cadrul emisiunii Acces Direct.














