Un constănţean este, de ieri, milionar. El a investit 283,3 lei într-o schemă redusă cod 12 de la jocul Joker şi a reuşit să câştige, în total, 6.611.397,83 de lei (peste 1,6 milioane de euro). În schimb, premiul cel mare de la Loto 6 din 49, de peste 712.000 de euro, s-a reportat.
Norocosul, cel mai probabil un cunoscător în materie de Loto, având în vedere complexitatea şi preţul biletului jucat (15 numere cu 118 variante câştigătoare), a pus mâna, pe lângă premiul categoriei I (6.599.562,09 lei), pe un premiu la a III-a (8.275,12 lei), pe 16 la a V-a (de 146,03 lei fiecare), pe 52 la a VII-a (a câte 15,3 lei) şi pe 37 de premii la categoria a VIII-a (11,54 de lei fiecare).
Acesta este al doilea câştig ca valoare din istoria jocului Joker, primul, în valoare de 2,5 milioane de euro, fiind adjudecat pe 20 decembrie 2007. Suma câştigată de constănţean s-a acumulat în contul marelui premiu de la Joker după ce, timp de un an şi patru luni, nimeni nu a reuşit să pună mâna pe potul cel mare. Tot ieri, marele premiu de la jocul Loto 6 din 49, a cărui valoare a ajuns la peste 712.000 de euro, s-a reportat pentru extragerea de poimâine.



















