Sex între fotbalişti în cantonament

Jucătorii divizionarei secunde Minerul Lupeni s-au fotografiat in timp ce intreţineau relaţii homosexuale.

Libertatea a intrat in posesia unor fotografii de-a dreptul incredibile, in care mai mulţi fotbalişti romani, aflaţi in cantonament cu echipa, s-au fotografiat făcand sex intre ei sau mimând actul sexual propriu-zis. Potrivit unui participant la orgie, astfel de scene au loc frecvent la echipele de fotbal.

4303-224112-1.jpg

În fotografiile care circulă de ceva vreme pe internet l-am recunoscut pe mijlocaşul divizionarei secunde Minerul Lupeni, Robert Cristian, un tânăr de 22 de ani foarte talentat, care în urmă cu un sezon a fost la un pas să se transfere la “U” Cluj. “Într-una din seri au băut ceva mai mult vin şi au început să umble în pielea goală prin cameră. Erau în cantonament, cu Minerul. Au început cu glume cu tentă sexuală şi au terminat prin a face sex între ei, timp în care se şi pozau”, a povestit, sub protecţia anonimatului, cineva care a participat la desfrâul fotbaliştilor de la Minerul Lupeni.

4303-224115-22.jpg

Nu sunt la prima "partidă"

“A doua zi nu a regretat nimeni nimic. Spuneau că s-au distrat pe cinste”, a mai adăugat sursa noastră. Contactat telefonic, Robert Cristian, unul dintre protagoniştii scenelor fierbinţi, nu a vrut să comenteze episodul jenant, limitându-se la a spune doar: “Nu mă interesează”. Potrivit informaţiilor noastre, fotbaliştii nu ar fi fost la prima petrecere de acest gen, numai că până acum nu a “răsuflat” nimic în presă, fiindcă evitau să se fotografieze. Acum însă, greşeala le-a fost “fatală”, întrucât pozele au ajuns pe net.

4303-224118-33.jpg

4303-224123-erou.jpgRobert Cristian, «eroul»

Mijlocaş sau atacant ofensiv, Robert Andrei Cristian s-a născut la 29 ianuarie 1988. S-a format la Corvinul Hunedoara, unde, între 2008 şi 2009, a jucat două sezoane în liga secundă (47 de meciuri/ 4 goluri), apoi la Minerul Lupeni, tot în eşalonul secund (22 de meciuri/ 5 goluri), cu care a semnat, deşi era dorit şi de “U” Cluj.

Echipa antrenată de Petre Gigiu şi de Iosif Rus nu trece prin cel mai bun sezon, aflându-se, la finalul turului Seriei a II-a, pe locul 16 din 18, retrogradabil, la patru puncte de “salvare”.

 

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media