În vara lui 2004, colegii de la Libertatea l-au vizitat pe Victor Ponta. Era cel mai tânăr ministru şi nu a scăpat ocazia să se umfle în pene. S-a descris ca fiind în tinereţe un “băiat de cartier”, şeful găştii de golani din şcoala generală şi din liceu: “Făceam tot felul de lucruri interzise: jucam «lapte-gros», eram obraznic cu profesorii, stăteam mai mult pe terenul de sport şi m-am implicat în toate bătăile din zonă. Tot timpul aveam nota scăzută la Purtare…”.
Zilele trecute, mama sa l-a contrazis, involuntar, într-un interviu pentru inpolitics.ro. “Nu făcea boacăne, nu spărgea geamuri, nu se bătea... a fost un copil cuminte, liniştit, nu mi-a făcut probleme”, spune Cornelia Naum, mama politicianului, iar eu înclin să o cred. E diferenţă între un copil-problemă şi un tocilar!
Ce resorturi îi fac pe unii politicieni, unii oameni publici, să-şi falsifice tinereţea? La ce-i ajută dacă se prezintă drept nişte rebeli, nişte neînţeleşi? Le e oare ruşine că au avut o copilărie banală?
Ponta nu s-a schimbat. Dimpotrivă. Continuă să braveze. “Am vrut să-l bat pe Boc”, declara mai deunăzi. Aerele de “smardoi”, cum se spune în cartier, nu-l prind pe fostul procuror. Micul Titulescu nu poate fi, deşi şi-o doreşte cu disperare, un “băiat de băiat”. Deocamdată e un preşedinte de partid de care nu mai ascultă nimeni. Ciuca bătăilor!
