“Florile de 8 Martie mi-au salvat viaţa”, sunt primele cuvinte pe care ni le-a rostit Ioana Vizitiu (53 de ani), o femeie din Bucureşti care ieri a fost la un pas de moarte.
Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Trecea prin faţa unui bloc din cartierul Colentina, când o placă de pe faţada unui bloc s-a desprins şi a căzut lângă ea. Ieri, Ioana Vizitiu se îndrepta către medicul de familie şi s-a oprit să cumpere un buchet de flori. Numai un înger păzitor a făcut ca femeia să se aplece către vânzătorul de zambile exact în momentul când o placă de pe faţada unui bloc din Colentina, s-a prăbuşit de la
etajul al nouălea.
«Am simţit cum ceva dur m-a şters pe spate»
“M-am oprit să iau nişte flori de la un vânzător din colţ pentru că mergeam la doctorul de familie. Le avea puse într-o cutie şi a trebuit să mă aplec să-mi aleg ce-mi place. În momentul acela s-a auzit o bubuitură puternică şi am simţit cum ceva dur m-a şters pe spate şi mi-a zgâriat ambele picioare. Dacă stăteam dreaptă, acum nu cred că mai eram în viaţă. Florile de 8 Martie mi-au salvat viaţa”, ne-a mărturisit Ioana.
«Florile de 8 Martie mi-au salvat viaţa»
09 Martie 2010, Ora 00:00, 0 comentarii





















