Asta nu e primăvară!

Deşi calendarele ne spun că e deja primăvară, ninsoarea de afară ne duce cu gândul tot mai mult la Sărbătorile de iarnă. Astfel, deşi e luna martie, drumarii au făcut faţă cu greu zăpezii, care a blocat mai multe şosele din sudul ţării.


În judeţele Dolj, Olt, Teleorman sau Mehedinţi a nins fără încetare încă de joi noaptea, iar ieri zeci de drumuri erau închise. În Dolj, ninsoarea a venit însoţită de vijelie, astfel că 15 drumuri au fost blocate, iar în Olt au fost închise alte şase. Şi în Prahova drumarii s-au chinuit să facă faţă ninsorii, dar fără succes, astfel că drumurile acoperite cu zăpadă i-au pus la grea încercare pe şoferi, mai multe maşini derapând şi intrând în şanţ. În Sibiu, chiar dacă nu a nins, o vijelie puternică a spulberat acoperişul unei case şi l-a aruncat pe maşinile din apropiere.

4338-234340-1.jpg

Întârzieri din cauza viscolului

Din cauza viscolului şi a zăpezii abundente de ieri, mai multe trenuri care circulă spre Bucureşti au avut întârzieri de aproximativ 30 de minute, iar câteva aeronave şi-au amânat plecările de pe Aeroportul Henri Coandă cu jumătate de oră din aceleaşi motive.

4338-234341-2.jpg

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media