Gheorghe Constantin: «Ceauşescu iubea Steaua!»

Regretatul Gheorghe Constantin ne-a dezvăluit, cu câteva zile înainte să moară, pasiunea pentru fotbal a fostului dictator

La fel ca preşedintele Traian Băsescu, şi Nicolae Ceauşescu ţinea cu Steaua. Această pasiune a fostului dictator a apărut în anii ’50, când s-a ocupat, în calitatea sa de şef al Armatei, şi de clubul “militar”. A fost responsabil de CCA, actuala Steaua, între 1950 şi 1954, timp în care echipa roş-albastră a obţinut trei titluri naţionale.

4339-234798-14sportgheconstantinsteauafc.jpg

“Nicolae Ceauşescu iubea echipa CCA, actuala Steaua. Pe atunci, venea la aproape toate meciurile noastre de pe teren propriu şi participa la banchetele de după victorii”, ne-a mărturisit, cu câteva zile înainte de a muri, Gheorghe Constantin. Fosta mare glorie a Stelei ne-a dezvăluit şi faptul că, în acea perioadă, general-maiorul Nicolae Ceauşescu era mult mai uman, dorind să-i aibă pe jucătorii “militari” cât mai aproape la chefuri: “Se vedea că ţinea mult la echipă. Uneori, mă chema lângă el. Îi plăcea să vorbească şi să glumească alături de noi. O dată, m-a întrebat ce probleme avem. I-am spus că băieţii nu au case. Imediat l-a chemat pe şeful Consiliului Politic al Armatei, unul Burcă, şi i-a spus: «Auzi, măi, Burcă, băieţii mi-au spus că n-au case. Îmi raportezi peste două săptămâni că ai rezolvat această problemă». Aşa a fost, peste două săptămâni ne-au dat case noi”. După ce a ajuns şef al statului, Ceauşescu n-a mai dat pe la stadion. “Asta nu înseamnă că nu a rămas cu iubirea pentru Steaua”, a conchis regretatul Gheorghe Constantin.

4339-234799-inmorm.jpg

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media