Un adolescent de la un centru de plasament din Buzău a fost arestat astăzi pentru comiterea infracţiunii de viol asupra a doi colegi minori din acelaşi aşezământ de asistenţă socială.
Ieri, şefa centrului de plasament a sesizat poliţia cu privire la faptul că un adolescent de 17 ani din cadrul complexului de servicii sociale a întreţinut relaţii sexuale cu un alţi doi minori în vârstă de 12 ani, respectiv de 15 ani, împotriva voinţei acestora, şi ei beneficiari ai serviciilor sociale oferite de acelaşi complex.
"În urma cercetărilor a reieşit că adolescentul i-a abuzat sexual pe cei doi minori în perioada februarie - martie a.c., ameninţându-i cu acte de violenţă" a declarat pentru Agerpres subcomisarul Florina Crucianu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.
Cei doi băieţi au fost examinaţi de specialiştii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău care au confirmat cele relatate de copii, iar astăzi adolescentul agresor a fost prezentat Tribunalului Buzău, care a dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 19 zile.
Doi minori, violaţi de un adolescent, într-un centru de plasament
17 Martie 2010, Ora 18:08, 0 comentarii


















