România beneficiază de fonduri structurale de până la 28 de miliarde de euro, pe care trebuie să le cheltuiască până în 2013.

UE îţi acoperă toată investiţia

Fondurile UE pot fi folosite în mai multe sectoare de activitate – de la turism şi până la infrastructură -, iar de ele pot beneficia autorităţile locale, dar şi persoane fizice. Practic, Uniunea Europeană poate să îţi finanţeze complet afacerea, fără să-ţi ceară banii înapoi sau vreo parte din profit.

4480-277151-18spec.jpg“Fondurile nerambursabile se alocă doar în urma unei documentaţii ce trebuie depusă la autoritatea desemnată, din cadrul ministerului căruia afacerea îi corespunde, şi trebuie să respecte, fără nici o excepţie, cerinţele stipulate în Ghidurile solicitantului, care au fost puse la punct de Uniunea Europeană. După ce te-ai hotărât să realizezi o investiţie sau după ce ai avut o idee în acest sens, e foarte important să contactezi o firmă de consultanţă, pentru a te ajuta să realizezi dosarul în vederea obţinerii finanţării. Nici un proiect nu seamănă cu altul şi fiecare beneficiar e unic. Sunt situaţii şi probleme diferite, pe care numai un consultant ţi le poate găsi şi apoi rezolva”, ne-a spus Claudiu Aiftimiei, director de vânzări la Pegas, una dintre firmele care-i ajută pe români să obţină bani de la UE.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Condiţii generale pentru ca un proiect să fie eligibil
taxele firmei trebuie să fie plătite la zi
trebuie desemnată o persoană ca manager de proiect
proiectul iniţial trebuie respectat în cele mai mici detalii
în 60% din cazuri se cere ca firma să aibă experienţă fiscală anterioară.

4480-277147-18gradinitia.jpg

Domeniile pentru care se dau bani

Puteţi accesa banii europeni pentru următoarele activităţi:
+ infrastructură (drumuri, canalizări, aducţiuni de apă, gaze, electricitate);
+ agricultură (ferme zootehnice, achiziţii de utilaje agricole, plantaţii de pomi fructiferi, modernizarea plantaţiilor de vie, prelucrarea lemnului, sere, abatoare, păstrăvării;
+ turism (pensiuni, cabane, hoteluri);
+ infrastructură socială (aziluri de bătrâni, şcoli, grădiniţe, spitale, laboratoare, centre de recuperare);
+ industrie prelucrătoare, transporturi, activitate în construcţii, prestări servicii;
+ dezvoltarea resurselor umane.

4480-277148-18sera.jpg

Actele necesare pentru dosarul de finanţare

În principal, dosarul de finanţare trebuie să cuprindă:
formularul cererii de finanţare completat;
documente anexe cererii de finanţare, conform cu Ghidul Solicitantului pentru axa prioritară sau domeniul respectiv.

Exemple de documente anexe:
– statut sau documente de asociere;
– documente pentru terenurile şi clădirile pe care vor fi realizate investiţiile;
– certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului;
– bilanţurile oficiale pe ultimii ani;
– certificatul constatator în original emis de Oficiul Registrului Comerţului;
– adeverinţă că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;
– cazierul fiscal al reprezentantului legal al solicitantului;
– aviz de mediu, analiza impactului de mediu;
– autorizaţia de construcţie;
– plan de afaceri, studiu de fezabilitate, analiza cost-beneficiu;
– proiectul tehnic;
– CV-urile persoanelor implicate în managementul implementării proiectului.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

4480-277149-18apicultor.jpg

Cum se procedează?

Pasul 1: Beneficiarii completează cererea de finanţare si anexele solicitate de Autoritatea de Management.
Pasul 2: Cererea de finanţare este transmisă Autorităţii de Management.
Pasul 3: Se verifică conformitatea administrativă a cererii de finanţare.
Pasul 4: Verificarea eligibilităţii proiectului de către Autoritatea de Management.
Pasul 5: Evaluarea tehnică şi financiară a proiectului.
Pasul 6: Aprobarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare.

4480-277150-19agroturism.jpg

Pont

Încheie contractul cu firma de consultanţă pentru întreaga durata a proiectului. Pentru că un proiect are două faze: elaborarea dosarului de finanţare şi implementarea proiectului de finanţare. Ambele sunt la fel de importante!

“99% din idei sunt acceptate pentru finanţare cu fonduri nerambursabile, atâta vreme cât un consultant bun ştie să încadreze proiectul în cerinţele autorităţilor”, a spus Claudiu Aiftimiei, reprezentant al firmei de consultanţă Pegas.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI