Tristeţe fără margini în familia unui copil de şapte ani din Calvini, judeţul Buzău. Alexandru Ionuţ M. s-a născut cu o malformaţie gravă: are ambele sexe şi, nici după mai multe operaţii, medicii nu au reuşit încă să îi îndeplinească visul: acela de a deveni un băieţel adevărat.
La Calvini, toată suflarea cunoaşte povestea copilului care e şi băiat, şi fetiţă. “Când a făcut patru ani, am mers cu el la dispensar. Ne-au trimis imediat la spital, unde au descoperit că Alexandru are şi de aia înăuntru, uter sau cum îi zice”, încearcă să explice Felicia, mama copilului. Dintre toate cele patru odrasle ale familiei, doar Alexandru Ionuţ s-a născut “cu boală”. În comunitatea mică, vorbele rele dor însă cel mai tare. “Îl fac impotent şi în tot felul. Plânge că lumea îl face fătălău”, ne mărturiseşte cu glas tremurând tatăl, Constantin.
A trecut până acum prin patru operaţii
Din toată sărăcia, părinţii şi-au luat de la gură să îl ducă pe copil la cei mai buni medici. “Primele operaţii, patru, le-a făcut la Ploieşti. Atunci am vândut cu 25 de milioane acţiunea ce o aveam la Petrobrazi, vaca şi doi porci, ca să avem de drum şi de spital. N-a apucat să-l facă bine, că a murit medicul. Un om bun”, plânge femeia, strângându- şi puiul care nu scoate un sunet. Ascultă şi el doar ochi, ca un om mare. Ultima dată, în primăvară, au stat internaţi la Spitalul Marie Curie din Capitală.
“L-au deschis, dar nu ştiu ce i-au făcut. Ne-au zis să venim iar peste două luni, dar n-am mai avut bani. Lui ăsta micu’ i s-a făcut şi frică de doctori”, continuă mama. Au auzit de la un vecin de un spital bun la Cluj. E drum lung. Poate la anul. Acum abia dacă au bani pentru de-ale gurii. “Dacă nu îl facem bine până când face 10-11 ani, mi-e frică să nu moară dacă îi vine dinăuntru sângele, ca la fete”, e îngrozită mama.
Urinează pe două părţi
Din spusele părinţilor, la început, penisul copilului era “prins” de corp şi urina se elimina prin- tr-un orificiu din apropierea anusului. Prin operaţie, organul sexual are acum o formă aproape normală şi e străbătut de un canal de urinare. Totuşi, o parte din lichid continuă să fie eliminată prin orificiul cu care copilul s-a născut.
fotografii: Robert Hanciarec






















