Mama lui Adi Minune: "I-am dat fiului meu o palmă şi după ce s-a căsătorit"

POSTAT: 14 May 2010, Ora 18:22

Publicitate

Florenţa Simionescu, mama manelistului Adi Minune, a povestit, în cadrul emisiunii "Happy Hour" de la PRO TV, despre copilăria fiului său şi despre cât de mult înseamnă acesta pentru ea.

"Au fost situaţii în care ne-am mai şi supărat. I-am dat şi o palmă, chiar şi acum când e căsătorit. Dar eu toată viaţa mea, mi-am discutat problemele cu el. El mi-a fost prieten, mi-a fost frate, mi-a fost cea mai bună prietenă. A făcut casă şi pentru mine, şi pentru soacră, şi pentru nepoată. Nu a lăsat pe nimeni să ducă dorul de ceva", a declarat Florenţa despre fiul său.

Mama lui Adi a vorbit şi despre problemele care au făcut ca înălţimea fiului său să stagneze.

"L-am născut pe Adrian când aveam 19 ani. Pentru noi ţigăncile, a fost cam târziu. El s-a născut normal, a avut nota 9 la naştere, 54 de centimetri şi 3,4 kilograme. A fost un copil normal. Oprirea creşterii lui am văzut-o de-abia pe la şase ani, când el ar fi trebuit să facă deja tratament de vreo trei ani. A avut ceva la glanda tiroidă", a declarat Florenţa Simionescu.

Invitat şi el la "Happy Hour", Adi Minune a interpretat piesa Mirabelei Dauer, "Mulţumesc iubită mamă" şi i-a spus, în direct, mamei sale că o iubeşte.

Sursă foto: Captură "Happy Hour", PRO TV

0 comentarii

Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media