Studenta Aurelia Ion, care şi-a pierdut viaţa în urma aterizării forţate a avionului în care se afla şi care efectua o cursă spre Oradea, a fost găsită de localnici rănită şi îngheţată.
Când am ajuns în zona unde s-a prăbuşit avionul, noi am strigat şi ei au strigat la rândul lor. Aşa am reuşit să dăm de ei. Aveau o lanternă aprinsă. Aveam şi noi lanterne la noi şi aşa am reuşit să ajungem la ei. Acolo am găsit o domnişoară întinsă pe jos şi trei domni, în picioare. Am anunţat autorităţile să vină să ne ajute să îi luăm de acolo. Le-am spus şi unde este zona în care s-a prăbuşit avionul”, a povestit un bărbat.
Un alt localnic îşi aminteşte că Aurelia avea lacrimile îngheţate pe obraji.
„Fata era îngheţată cu totul. (…) Era îngheţată faţa, bobii la ochi, gura, mâinile, tot. Lacrimile erau îngheţate”, a mărturisit un alt salvator.

INFO

Un avion de mici dimensiuni, cu personal medical la bord, a aterizat forţat, luni după-amiaza, lângă localitatea clujeană Beliş. La bord erau 4 cadre medicale, un student şi doi membri ai echipajului.
Aparatul de zbor efectua o cursă Bucureşti-Oradea şi informaţiile apărute iniţial susţineau că aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit.
Pe 9 ianuarie 2006, patru persoane, între care doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, pilotul Valentin Stănescu şi copilotul Augustin Toma, şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul care transporta un echipaj SMURD s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Iaşi.
 
 
 

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

618x696_13903060976cd955ac.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Insula post-apocaliptică pe care doar foarte puțini ajung să pună piciorul. E unul dintre cele mai stranii locuri din lume
FANATIK.RO
Insula post-apocaliptică pe care doar foarte puțini ajung să pună piciorul. E unul dintre cele mai stranii locuri din lume
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
FANATIK.RO
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI