Mircea Radu «a vânat» femei celebre, dar s-a însurat cu o fată de la țară

POSTAT: 07 Noiembrie 2012, Ora 00:00

Mircea Radu, unul dintre cei mai sexy prezentatori TV, a avut, la viaţa lui, mai multe iubite marca VIP, cele mai sonore nume vehiculate fiind Alexandra Dinu şi Magdolna Grosu. Iată însă că, după experienţele ratate cu colegele de breaslă, Mirciulică a decis să se căsătorească, zilele trecute, cu o femeie frumuşică, din provincie, care nu are nici o legătură cu aiuritoarea lume a showbizului.

  • Acesta este unul dintre puținele momente în care Mircea Radu și Raluca Olaru au fost surprinși împreună, ei ținând foarte mult ca relația lor să rămână discretă

Mircea a ales până a cules, el găsindu-şi jumătatea abia acum, la vârsta de 45 de ani. Cea care a întrunit toate calităţile pentru a-i deveni soţie, căci, deh!, Mircea Radu a fost mereu pretenţios la femei, se numeşte Raluca Olaru şi e din Ştefăneşti, un orăşel din judeţul Botoşani pe care îl găseşti pe hartă doar cu lupa. Frumuşica brunetă, în vârstă de doar 25 de ani, provine dintr-o familie modestă, de intelectuali (tatăl ei a fost directorul şcolii din localitate, iar mama ei a fost profesoară de muzică), însă pe celebrul prezentator al ştirilor de la TVR 1 nici că l-a interesat zestrea fetei, în momentul în care a cerut-o de nevastă. Până şi preotul satului, Zamfir Haraga, a ţinut să îl felicite pe Mircea pentru alegerea făcută: “Familia Olaru este foarte credincioasă, vine frecvent la biserică şi se bucură de aprecierea celorlalţi enoriaşi”, ne-a dezvăluit părintele din Ştefăneşti.

Soţia este cuminte şi credincioasă

“Şi Raluca este o fată credincioasă, cuminte şi cu mult bunsimţ. A fost o elevă şi o studentă eminentă, din câte ştiu eu a terminat Facultatea de Medicină cu note foarte mari”, ne-a mai povestit părintele Zamfir Haraga. Şi vecinii Ralucăi speră ca nunta, programată cel mai probabil anul viitor, să aibă loc în orăşelul lor, mai ales că tot aici Mircea şi Raluca au ales, zilele trecute, să facă cununia civilă, care a fost oficiată de Parascheva Botezatu: “Mi-ar plăcea să fiu invitată la nunta lor, dar nu cred că se va ajunge până acolo. Au destule rude şi prieteni care să fie prezenţi la cununia religioasă”, ne-a declarat femeia.

Mutu i-a suflat-o de sub nas pe Alexandra Dinu

Mircea Radu şi Alexandra Dinu au trăit o superbă poveste de dragoste, însă, în momentul în care frumoasei blonde i-a tăiat calea inegalabilul, talentatul şi nemaipomenitul fotbalist Adrian Mutu, ea s-a îndrăgostit lulea de şarmantul sportiv. A renunţat la Mircea şi l-a ales pe Mutu, însă nu a fost o decizie prea înţeleaptă, căci Alexandra şi “Briliantul” îşi anunţau divorţul în 2003, la doar doi ani ani de la oficializarea relaţiei.

S-a iubit şi cu Magdolna Grosu

O altă blondă frumoasă cu care Mircea Radu a cochetat multă vreme a fost Magdolna Grosu, focoasa prezentatoare a emisiunii în limba maghiară de pe TVR 1. De remarcat că Magdolna şi Alexandra, două femei cu părul blond şi cu succes în televiziune, au fost înlocuite cu o brunetă, Raluca, actuala soţie a lui Mircea.

Cununia religioasă ar putea avea loc la această biserică

Cum cununia civilă a avut loc în orăşelul Ştefăneşti (Botoşani), chiar în sufrageria din casa socrului lui Mircea Radu, părintele Zamfir Haraga speră ca şi cununia religioasă să se desfăşoare tot în localitatea moldoveană. “Ar fi frumos dacă i-aş căsători eu pe cei doi. Mă bucur de fiecare dată când oficiez o cununie sau un botez, cu atât mai mult cu cât este vorba despre persoane cunoscute”, s-a entuziasmat preotul Zamfir Haraga.

23 comentarii

Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media