O primărie din Bistriţa-Năsăud vinde pământ pentru a-şi putea plăti datoriile

Primăria comunei Cetate din judeţul Bistriţa-Năsăud a scos la vânzare opt loturi de pământ pentru case, a câte o mie de metri pătraţi, în satul Orheiu Bistriţei, aflat la zece kilometri de oraşul Bistriţa, pentru a putea plăti cu banii obţinuţi facturile restante, anunţă Mediafax.

Primarul Ignat Aluaş speră să primească 15.000 de lei pentru fiecare lot şi să strângă peste 120.000 de lei ca să poată plăti o parte din facturile la utilităţi.

"Am întrerupt iluminatul public în comună fiindcă avem datorii la Electrica de peste 10.000 de lei. Mai avem facturi neplătite şi la alte utilităţi, în total acestea ajungând la peste 400.000 de lei. Nu mai avem bani şi suntem obligaţi să vindem pământ. Tot ce sper este să găsim şi cumpărători fiindcă, altfel, nu ştiu ce vom face până la sfârşitul anului", a declarat edilul Aluaş.

Licitaţia pentru cele opt loturi de pământ va fi în 24 august, la sediul Primăriei Cetate.

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media