Proprietarul câinelui care a atacat o femeie refuză să îi dea 5.000 € victimei

Fănică Tudorache (52 de ani), ghinionistul proprietar al câinelui care în urmă cu aproape zece ani a băgat în spital o femeie, e nemulţumit de decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care îl obligă să îi plătească victimei patrupedului 5.000 de euro. Bărbatul va contesta despăgubirea.

Pentru prima dată de la incidentul din iulie 2001, când Gabriela Barbu, o femeie din Bucureşti, a ajuns la spital după ce a fost muşcată de câinele unui vecin, Fănică Tudorache, proprietarul patrupedului a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru Libertatea, despre nefericita întâmplare. “În iulie 2001, Gabriela Barbu a intrat în curtea noastră fără să ceară voie. Îi trebuiau nişte aprobări de la primărie şi le-a cerut soacrei şi cumnatei mele datele de pe buletine. Eu am spus că informaţiile astea nu se dau aşa, oricui.4337-234197-victima.jpg

Nemulţumită de rezultat, femeia a vrut să iasă din curte. De supărare sau poate că s-a speriat, a dat din mână, iar câinele a sărit pe ea şi a zgâriat-o cu colţii. Animalul nu era un pitbull agresiv, era o corcitură. După incident patrupedul a fost eutanasiat”, a povestit Fănică Tudorache, care susţine că a intervenit atunci când a văzut că patrupedul a atacat- o pe femeie. “Am dus-o cu maşina mea la spital. Cât a fost internată, am avut grijă să nu-i lipsească nimic. Îi duceam mâncare, medicamente, şi bani”, a spus bărbatul care, în urma unui proces care a durat şase ani, a fost obligat de judecătorii Tribunalului Bucureşti să îi plătească victimei animalului despăgubiri în valoare de 5.000 de euro. Acum, el vrea să atace cu recurs sentinţa.

4337-234198-fdgdfgdfg.jpg

4337-234199-bestie.jpgMuşcată de patrupedul vecinilor

Pe 1 iulie 2001, Gabriela Barbu (60 de ani) a fost atacată în curtea unor vecini de câinele acestora. Muşcată de ochiul şi de obrazul stâng, femeia a avut nevoie de cinci zile de spitalizare şi de mai multe intervenţii chirurgicale. “Abia mai văd cu ochiul stâng. E tot timpul iritat şi îmi lăcrimează. Eu am cerut 74.000 de euro”, a povestit victima, care a obţinut în instanţă 5.000 de euro despăgubiri de la proprietarul câinelui.

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media