Quentin Tarantino a salvat un cinematograf de la închidere

Regizorul american Quentin Tarantino a cumpărat un cinematograf din Los Angeles pentru a-l salva de la închidere.

În adolescenţă, New Beverly Cinema a fost cinematograful preferat al lui Tarantino. Regizorul a fost devastat în urmă cu câţiva ani când a aflat de starea financiară precară a afacerii. La acel moment, el l-a contactat pe manager, Sherman Torgan, şi s-a oferit să contribuie cu câte 5.000 de dolari pe lună, pentru ca acesta să rămână în funcţiune.

"Urma să fie transformat într-un salon de coafură. Veneam aici încă de prin anul 1982, aşa că nu aveam cum să las acest lucru să se întâmple", a povestit Tarantino.

Dar după moartea managerului, în 2007, proprietarul clădirii s-a hotărât să vândă locul, context în care fiul lui Torgan, Michael, l-a contactat pe Tarantino. Regizorul n-a stat pe gânduri şi a cumpărat cinematograful.

"E o investiţie de la care nu aştept profit. A fost un pas natural să cumpăr cinematograful. E interesant să ai propriul tău cinema şi să difuzezi ce film vrei tu. Atâta timp cât voi trăi şi voi fi bogat, New Beverly nu va înceta să existe", a precizat Tarantino.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media