Şanse mici pentru Paris Hilton să ajungă la o înţelegere. O paşte din nou închisoarea?

De trei ori în trei luni a avut Paris Hilton probleme cu poliţia, dar de această dată pare să fie mai grav decât se credea. Cocaina care i-a fost găsită în poşetă în Las Vegas ar putea să o trimită la răcoare nu mai puţin de un an de zile, iar pedeapsa poate ajunge şi la patru ani.

Procurorul general care se ocupă de cazul ei, David Roger, s-a ocupat şi de cel în care OJ Simpson a fost acuzat de furt dintr-o cameră de hotel. Şi alte vedete care au avut de a face cu el au simţit pe pielea lor diferenţa dintre Las Vegas şi Los Angeles.

"Roger nu a tolerat şi nu va tolera fiţele vedetelor care vin în Nevada şi cred că pot scăpa orice ar face", a povestit o persoană implicată în anchetă. Aceeaşi sursă spune că lui Paris îi va fi foarte greu să scape de aceste acuzaţii: "Este foarte puţin probabil ca Roger să îi ofere o înţelegere. Candidează în acest an pentru realegere şi intenţionează să-şi lungească lista cu vedete pedepsite".

 

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media