Sexy-brăileanca va face show-uri porno în Germania

Florina Mihăilă, cunoscută sub numele de Sexy-brăileanca, a reuşit să-şi ducă faima de star XXX şi peste hotare. Astfel, ea a devenit una dintre tinerele care promovează imaginea unui luxos salon dedicat exclusiv bărbaţilor din Germania.

 

”Am semnat un contract prin care, o dată pe lună, mă duc la Villa Vertigo din Germania şi susţin câteva show-uri porno. Voi încasa lunar, conform înţelegerii, 3000 de euro pentru show-urile pe care le voi susţine. Sunt încântată de primirea pe care mi-au făcut-o acolo, s-au purtat foarte frumos cu mine, iar salonul, unul dedicat exclusiv adulţilor, este extrem de luxos. Nu e vorba de prostituţie, dar show-rile mele vor fi, probabil, mult mai explicite decât cele pe care le fac aici, în România. În plus, primesc şi bani mulţi şi lucrez doar câteva zile pe lună. Evident, voi continua să susţin spectacole erotice şi în România”, ne-a declarat, în exclusivitate, Sexy-brăileanca.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media