6 greșeli de disciplină

18 octombrie 2016 07:24 De:

Îl ai cum îl crești? – nimic mai adevărat. În materie de comportament, copiii sunt oglinda reacțiilor noastre, potrivite sau nu. Dacă ceva te nemulțumește la copilul tău, încearcă să vezi dacă nu cumva comiți una dintre aceste greșeli.

Îți pierzi cumpătul

Inevitabil, atunci când te enervezi, tinzi să ridici tonul. Asta nu funcționează cu copiii mici. Îi face doar să se comporte cumva în oglindă și să scoate și ei la bătaie armele: țipetele și plânsul, toate la decibeli pe care nu-i poți suporta. Folosește un ton calm și evită o criză de tantrum, pe care cu greu o poți dezamorsa. Copiii răspund mult mai bine la o cerere făcută pe un ton calm.

Te contrazici cu tatăl (în fața copilului)

Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care le comitem. Când mama spune nu, iar tata spune da (sau invers) copilul nu mai știe de cine să asculte și va sfârși prin a ignora autoritatea amândurora. Puneți-vă de acord, măcar în chestiunile mari, și faceți front comun în fața celui mic. Altfel, va învăța repede că principiul ”dezbină și stăpînește” chiar funcționează.

Îl tratezi ca pe un adult

Din dorința greșit înțeleasă de a fi prietenii copilului, îl  tratăm ca pe un mic adult, vorbindu-i  de la egal la egal. Democrația rareori funcționează  bine într-o relație părinte-copil. Cel mic trebuie să știe că cineva din familie (voi adică) impune regulile. Pe măsură ce va crește, va încerca să conteste aceste reguli și va trebui să aveți și argumente solide pentru ca el să le respecte în continuare.

Citeşte mai multe pe baby.unica.ro!

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro