Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 9 – 15 septembrie 2017. Mercur va intra în zodia Fecioarei, domiciliul său astral

Rac

Pe 9 septembrie mize legate de profesie, statut social, imagine, realizare personală. Controverse și adversități a căror notă comună este lipsa de motivație. Între 9 septembrie, după ora 19:23', și seara zilei de 11 septembrie, posibile momente plăcute, petrecute alături de prieteni sau întâlniri utile, unde Racii pot pune la cale un demers comun. Pe 10 septembrie, Mercur va reveni în zodia Fecioarei, după o perioadă de retrogradare, semn în care va rămâne până la 30 septembrie a.c., marcând activitățile specifice casei a III-a pe care o influențează într-un chip profitabil. Mercur îi va face să vorbească corect, la obiect, „scurt și cuprinzător” ori să susțină activități care impun un discurs liber, un dialog, o prezentare în fața unei comisii sau a unui auditoriu într-un fel care să le permită să facă o impresie bună. Racii vor avea metodă, răbdare, logică și spirit critic. Între 11 septembrie, după ora 22:30', și începutul zilei de 14 septembrie, mecanismele astrale le vor controla sănătatea de fiecare zi, provocându-le, uneori, stări proaste de scurtă durată, legate de circulația arterială, de fiziologia membrelor superioare (osatură, musculatură, sistem vascular), de sistemul nervos periferic precum și de fiziologia ficatului și a vezicii biliare. Ideile, convingerile, crezurile pot fi tulburate, generând mici crize interioare, de mai mică sau mai mare profunzime. Între 14 septembrie, după ora 01:13', și 15 septembrie, Racii vor putea să extragă din tranzitul Lunii prin domiciliul ei, chiar dacă de scurtă durată, toate beneficiile și influxurile pozitive pentru viața de fiecare zi; nativii trebuie să ia aminte la felul în care se manifestă niște ostilități, la domeniul de viață afectat, în aceste zile, pentru a rezolva disonanțele instalate. Aspect valabil întreaga săptămână: deplasări scurte făcute cu un scop precis, practic, dublat, uneori, și de o latură birocratică.

Abonează-te la pagina oficială de Facebook

Alege altă zodie