Călugăr-pustnic, iar acum, preot | Actorul Dragoş Pâslaru a ales să-şi dedice viaţa Bisericii

04 august 2014 18:58

Pustnicul Valerian de la Schitul Pătrunsa, din judeţul Vâlcea, fostul actor Dragoş Pâslaru, a fost hirotonisit preot-călugăr la sfârşitul săptămânii trecute, la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, de către ÎPS Varsanufie, la 18 ani de când s-a călugărit.

Rolul său cel mai cunoscut e cel al lui Horia Sima, în filmul “Drumeţ în calea lupilor” (1988), dar a avut şi alte interpretări de excepţie. Actorul Dragoş Pâslaru s-a remarcat însă şi la revoluţia din decembrie 1989, şi la manifestaţiile din Piaţa Universităţii.
Pe 14 iunie 1990 a fost bătut cu bestialitate de mineri, fiind la un pas de moarte. În 1996 s-a călugărit la Mănăstirea Turnu din Vâlcea şi, după o scurtă revenire la viaţa lumească, a ajuns la şcoala monahală de la Frăsinei, unde a învăţat ascultarea şi smerenia şi a devenit Valerian Pâslaru.
De şase ani călugărul e pustnic în Masivul Buila-Vânturariţa, de lângă Schitul Pătrunsa, iar zilele trecute a fost hirotonisit preot-călugăr, în prezenţa bunilor săi prieteni actorii Manuela Hărăbor, Magda Catone şi Claudiu Bleonţ.

Comentarii