Carmen Brumă, DETALII despre BOTEZUL fiului ei şi al lui Mircea Badea

19 iulie 2014 08:55

Carmen Brumă este exemplul viu că şi gravidele pot avea o siluetă de invidiat. Mai mult decât atât, la nici două luni de la naştere ea a arătat tuturor că şi-a recăpatat aproape în totalitate forma fizică de dinainte de a rămâne gravidă.

Despre dieta, nutriţia  gravidelor şi importanţa  sportului  imediat după naştere, dar şi despre provocările vieţii de mămică, Carmen va vorbi deschis în emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars, duminică, de la ora 13.00, cu Florentina Fântânaru.
“Dar Mircea nu se îngrijora când vedea că alergai?”, a întrebat-o Florentina pe Carmen: “Să zicem că da”, a spus vedeta schiţând un zâmbet. “Sunt mama, dar sunt şi femeie. Eu vreau ca Vlad să vadă că sportul la noi în familie face parte din igiena personală. Aşa cum o să-l învăţ să se spele pe dinţi, aşa o să-l învăţ să facă antrenamente”, adaugă iubita lui Mircea Badea.
Despre naştere Carmen spune că: “Mi s-a schimbat scara personală a durerii.  Am fost soţie de Viking, n-am zis niciun moment că nu mai pot, n-am ţipat, n­-am urlat că vreau să-mi facă cezariană, n-am făcut aşa cum am  văzut eu în filme. Doamna doctor îmi spunea la final că ea a ţipat mai tare decât mine”.
Botezul băieţelului este un subiect la care s-au gândit mai mult ceilalţi: “Noi nu ne-am gândit la botez. Eu îmi doresc ca acest botez – atunci când va fi – să fie un eveniment foarte restrâns, doar cu familia (restrânsă)  şi cam atât”.  “Următoarea provocare este să plecăm cu copilul în vacanţă”, încheie Carmen.
Duminică, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”, telespectatorii Antenei Stars vor afla în ce fel o ajută Mircea Badea pe Carmen atunci când vine vorba de Vlad, băiatelul lor, dar şi care sunt planurile lor de viitor.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii