După patru nașteri, Anca Serea a descoperit dieta care nu dă greș niciodată! Iată ce o ține zveltă ca o adolescentă | VIDEO EXCLUSIV

28 decembrie 2015 23:45

Este posesoarea unui trup de invidiat, chiar dacă este mamă a patru copii. Anca Serea reuşeşte de ani buni să îşi ţină greutatea sub control şi nu îşi face probleme că sărbătorile şi-ar putea pune amprenta asupra siluetei.

Deşi mâncarea constituie o adevărată ispită pentru multe femei de sărbători, soţia lui Adrian Sînă nu are astfel de temeri. Şi-a revenit spectaculos după fiecare dintre cele patru sarcini şi a dobândit un soi de disciplină, care o ajută să rămână în formă, indiferent de anotimp.
“Mi se pare de bun-simţ, la 34 de ani, să ţii cont de nişte chestii care ar trebui să ne intre cumva în reflex. Cum ar fi nişte mese regulate, o alimentaţie sănătoasă, să mănânci corect şi cât mai bine posibil, puţin sport, masaje din când în când”, este convinsă Anca Serea. Atunci când foamea o încolţeşte, prezentatoarea TV nu rupe frigiderul.

Niciodată la cumpărături cu burta goală

“Mănânc repede un fruct sau o legumă. Îmi fac o salată sau o roşie cu un castravecior sau rod un morcov ori conopidă sau broccoli, depinde. Nu îmi place carnea, nu mi-a plăcut niciodată proteina animală, nici când eram mică. Nu îmi plac dulciurile”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea. În fiecare dimineaţă îşi ia porţia de energie dintr-un fresh, de la prânz nu îi lipseşte ciorba sau supa, iar cina nu este una copioasă.

“Seara evit să mănânc foarte mult. Mănânc fie orez, fie peşte, fie un iaurt. Nu mai mănânc de foarte mult timp pâine”, a conchis ea. Pentru evitarea exceselor alimentare, Anca are o regulă de la care nu se abate niciodată.
“Dacă nu cumperi chestii nesănătoase şi dacă nu te duci cu burta goală la cumpărături, e mult mai bine, pentru că atunci ai tendinţa să pui multe chestii în coş ca să fie plin. E o reacţie firească, ţi-e foame şi asta e”.

Comentarii