Pelinel nu e model! Fotografiile astea arată clar că trecerea vremii nu a fost blândă cu picioarele ei

07 februarie 2016 12:17

E în florea vârstei și jumătate din viață a fost privită cu invidie pentru frumusețea ei etalată nonșalant pe podiumurile de modă. Se pare însă că maternitatea a venit pentru Pelinel exact în momentul în care toată această aură a început să pălească.

pelinel

Face sport într-o săptămână cât altele într-o viață, sisține că tot ce mănâncă e sănătos și bine calculat și, cu toate acestea, la numai 35 de ani, timpul a început să lase urme pe trupul Valentinei Pelinel. Au trecut anii în care defila pe podium și picioarele ei interminabile captau întreaga atenție. Acum, aceleași picioare, parcă mai subțiri, și-au pierdut perfecțiunea în negura amintirilor.

pelinel cr

Fotografii realizate recent, la un eveniment în cadrul căruia Valentina a urcat pe scenă, o demonstrează. Fusta scurtă și luminina slabă ce cade de sus lasă să se vadă că pielea din zona genunchilor s-a lăsat serios stricând aspecul picioareler care au făcut istorie in modă. Alte comentarii ar fi de prisos.

pelinelpelinel

În altă ordine de idei, Valentina, însărcinată conform tuturor zvonurilor cu Cristi Borcea, a cărui căsnicie se zdruncină din temelie, și trecută prin scandalul anului, s-a exilat în SUA, la New York, unde a trăit și a muncit ani buni.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii