Bănică, singur acasă! Lavinia şi-a făcut bagajele şi a plecat la mama

30 septembrie 2014 16:38

Lavinia Pârva a părăsit pentru o vreme vila în care stă cu Ştefan Bănică, dat fiind faptul că partenerul său nu are timp să-i acorde prea multă atenţie în această perioadă. Artista s-a bucurat însă, zilele trecute, de prezenţa familiei sale.

“Când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă”, spune o veche vorbă românească. Ei bine, Lavinia Pârva nu a plecat însă urechea la zicala cu pricina şi a decis să nu stea prea mult singură în această perioadă, când iubitul ei, Ştefan Bănică, este cât se poate de ocupat, atât cu reprezentaţiile de la teatru, cât şi cu concertele şi filmările pentru emisiunea din juriul căreia face parte.
Astfel că artista şi-a făcut bagajele şi a plecat departe de Capitală, tocmai la Timişoara. Acolo a fost aşteptată de familia sa, cu care are o relaţie specială. În urmă cu câteva luni, Lavinia l-a dus şi pe partenerul ei în Banat, pentru a-l prezenta părinţilor.
Mai mult, cei doi au organizat în prezenţa acestora şi o minipetrecere de logodnă, ocazie cu care Bănică i-a făcut cadou un superb inel cu diamante. Relaţia Laviniei cu Ştefan merge şi acum ca pe roate, tocmai pentru că artista îşi înţelege perfect partenerul atunci când acesta are treabă. Doar şi ea provine din acelaşi mediu şi ştie ce presupune cariera artistică.

Comentarii