Dan Bittman: «Sunt bărbat bine şi la 52 de ani!» Ce bunăciuni de VEDETE i-au trecut prin pat!

09 iulie 2014 17:13

Solistul trupei Holograf, Dan Bittman (52 de ani), unul dintre cei mai vânaţi burlaci, a rămas şi după trecerea anilor în topul preferinţelor vedetelor feminine mioritice. Şi-a păstrat şarmul şi susţine că nu este cazul să se dea pe mâna chirurgilor plasticieni în încercarea de a estompa ridurile care, în mod firesc, au început să-i brăzdeze chipul.

De-a lungul timpului, Dan Bittman a bifat zeci de cuceriri şi a frânt inimi pe bandă rul a n t ă , dar mereu s-a întors spăsit la m a m a copiilor lui, textiera Liliana Ştefan, care i-a dăruit trei băieţi şi alături de care trăieşte de 20 de ani.
Acum, după ce a trecut de jumătate de secol de viaţă, solistul recunoaşte că a mai îmbătrânit, dar, cu toate acestea, nu vrea să apeleze la artificii pentru a rămâne veşnic tânăr, aşa cum fac alţi colegi de breaslă, care, disperaţi că nu mai sunt ce au fost, cheltuiesc mii de euro pe implanturi de păr, injecţii cu toxină botulinică, pentru un ten proaspăt, ori scapă de burtică pe cale chirurgicală şi trec prin suferinţe inimaginabile: “Mi-a mai căzut şi mie părul, am mai albit, dar cât l-o ţine Dumnezeu, atât o să-l am pe cap. Nu-mi fac implant de păr, păcatele mele. Arăt bine aşa cum sunt, natural. Nici operaţii estetice nu o să-mi fac”, a declarat cântăreţul.
Dan regretă că nu a prins vreun contract cu o televiziune, pentru că tare i-au plăcut experienţele din TVR, dar şi din Antena 1, unde a fost jurat la emisiunea “X Factor”, locul lui fiind acum ocupat de Horia Brenciu.

Ce bunăciuni i-au trecut prin pat!

Mihaela Rădulescu şi Dan Bittman s-au iubit la începutul anilor ’90, când diva abia intrase în televiziune şi activa la Tele 7abc. Solistul trupei Holograf era, la vremea aceea, la fel ca şi acum, un mare crai, atrăgându-şi porecla “Cuceritorul”.
Dar cum amândoi sunt firi puternice şi vulcanice, era de aşteptat ca relaţia lor să nu treacă proba timpului. Gurile rele susţin că au bifat o poveste de dragoste cu năbădăi, presărată cu scandaluri.
Mihaela Rădulescu i-a fost iubită în anii ’90
Solistul a fost îndrăgostit şi de Tania Budi, dar, deşi ea a suferit enorm după despărţire, au rămas prieteni de suflet până în zilele noastre. S-au cunoscut în 1992, în tramvaiul 21, în drum spre Bucur Obor. El a ochit-o, s-a uitat insistent la ea, iar Tania i-a susţinut privirea, semn că nu-i era indiferent, ca bărbat.
Pe Tania Budi a cunoscut-o în tramvai
Apoi, când frumuşica blondă a coborât în staţie, hop şi el. Cei doi au colaborat un an pe plan profesional, ea fiind prezentatoarea unui program de seară, în restaurantul de pe Calea Moşilor unde Bittman susţinea seară de seară concerte.

Fiul cel mare e bucăţică ruptă din tatăl lui

Cei trei băieţi ai cântăreţului, Alexandru (16 ani), Patrick Noah (11 ani) şi Mark Nicolas (8 ani) i-au moştenit talentul artistic, astfel că Dan Bittman are gânduri măreţe cu ei: “Cel mare studiază muzica şi compune muzică electronică pe calculator, Patrick are o voce foarte frumoasă, iar cel mic, Mark, studiază pianul. În curând le voi face o trupă. Îi încurajez cât pot, dar nu vreau să le impun nimic. Nu sunt un tată autoritar”, ne-a mai dezvăluit artistul.
Alex e fiul cel mare al cântăreţului

Comentarii