Dar de 100.000 $! Connect-R şi Misha au adunat de la invitaţi bani de-o casă

22 septembrie 2014 18:00

Duminică seară, megapetrecerea dată în cinstea cununiei religioase dintre Misha şi Connect-R s-a încheiat în mod tradiţional cu strângerea darului. Se pare că cei 300 de invitaţi au venit să le fie alături cu sufletul (dar şi cu buzunarul) deschis. Iar încasările ar fi fost frumuşele…

Petrecere de pomină duminică seara, la un restaurant de fiţe din Capitală. Doar a fost nunta lui Connect- R cu Misha, iar mirii le-au oferit celor peste 300 de invitaţi un program artistic pe măsură, ceea ce i-a ţinut lipiţi de ringul de dans până spre dimineaţă. Tonul la distracţie l-a dat Adi Cristescu, artistul deschizând “balul” cu urarea “La mulţi ani!”, adresată însurăţeilor, în timp ce ospătarii, îmbrăcaţi în straie ţigăneşti, se plimbau printre mese cu aperitivele, sută la sută româneşti. Fără îndoială, valsul mirilor, interpretat de Teodora, un copil foarte talentat care a făcut furori la “Next Star”, a fost unul din cele mai emoţionante momente, la fel ca şi “numărul” naşului Pepe. Acesta a modificat versurile unui hit de-al lui ginerică, “Noi ne potrivim”, adaptându-le momentului şi transformându- i pe mire şi pe mireasă în personajele principale.
Adrian Minune, un nuntaş generos
Un moment cu adevărat inedit a fost oferit chiar de tatăl lui Connect-R, care a cântat cu Pepe un hit al Tinei Turner. Tradiţia aruncării buchetului a fost acompaniată de Clejani, iar spre dimineaţă, mireasa a renunţat la voal pe ritmurile lui Adrian Minune. Au mai cântat, de asemenea, şi Mandinga, Adriana Antoni, Gipsy Casual, iar Sorin Talent a încheiat programul. Ca la orice nuntă românească, cheful s-a stins cu strângerea darului. Participanţii la eveniment ne-au dezvăluit că media încasărilor a fost de 2.000 de lei de cuplu, iar invitaţi au fost peste 300. În plus, se vorbeşte că au existat şi plicuri în care s-au îndesat multe mii de euro, Adrian Minune numărându-se printre generoşi. La prima strigare, surse din preajma lui Connect- R susţin că darul s-a ridicat la aproape 350.000 de lei, adică în jur de 100.000 de dolari, contravaloarea unei locuinţe.

Omar le-a cântat gratis

Omar, copilul-minune care a câştigat una din ediţiile emisiunii “Next Star”, unde Connect-R este jurat, a cântat gratis la nunta solistului cu Misha. Puştiul nici n-a vrut să audă de onorariu când a venit vorba de nunta “fratelui mai mare”, aşa cum îi spune el lui Connect-R. “El e ca fratele meu mai mare, nu am mers să cânt la nunta lui pentru bani, ci din plăcere”, a declarat copilul cu voce de aur pentru Libertatea. Micuţul artist a avut parte şi de un incident amuzant: “În timp ce cântam, s-a apropiat de mine fata lui Pepe, Maria. Voia să dansăm, dar când am întins mâna spre ea să o invit, s-a ruşinat şi a fugit la tatăl ei”.(Cristina Ologeanu)

Arşinel, înlocuit cu Andrei Duban


În programul artistic figura un moment comic şi cu Alexandru Arşinel. Cum actorul a anunţat din timp că este posibil să nu poată veni întrucât nu se simte prea bine, mirii şi-au luat măsuri de precauţie. Astfel că, ei l-au “înlocuit” pe acesta cu Andrei Duban, care a fost şi MC-ul evenimentului.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii