De necrezut! Carmen Brumă a avut şi 86 de kilograme. Uite cum arăta iubita lui Badea în urmă cu douăzeci de ani

21 septembrie 2014 13:59

Carmen Brumă are o siluetă de invidiat, cu atât mai mult cu cât a devenit mămică în urmă cu puţină vreme. Au fost însă şi vremuri în care vedeta cântărea 86 de kilograme, mult peste greutatea ideală.

Carmen Brumă este astăzi adepta unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat. „Una dintre greșelile făcute a fost să mă refugiez în mâncare în momentul în care nu eram mulțumită de ce se întâmplă în viața mea. Am învățat să nu mai fac asta și să-mi găsesc alte modalități de refulare”, povestea iubita lui Mircea Badea în urmă cu ani buni.

Aceasta a povestit că s-a mutat cu familia la Moscova: „A fost o perioada cumplită a vietii mele când mi-am schimbat domiciliul şi mi-a fost greu să mă integrez, sa suport frigul de -30 de grade, sa-mi fac prieteni… Am ales ca refugiu mâncarea, la orice oră şi in orice cantitate”.

La vârsta de 16 ani, Carmen Brumă cântărea 86 de kilograme, faţă de 53 de kilograme, atât cât are acum. O imagine cu Carmen arată că vedeta era de nerecunoscut şi hainele erau mărimea XL, faţă de S, cât poartă ea acum.

Astăzi, Carmen este recunoscută pentru stilul de viaţă sănătos pe care l-a adoptat. Aceasta dă sfaturi de nutriţie şi de alimentaţie.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii
Te-ar putea interesa și... »