EXCLUSIV/ Solistul Ionuț Galani e de nerecunoscut. A slăbit 50 de kilograme în 6 luni!

17 iulie 2017 23:30 De: ,

Dacă, din punct de vedere muzical, rămâne la categoria soliştilor grei, din punct de vedere fizic, Ionuț Galani a trecut la categoria ”sub 90 kilograme”. Cel mai cunoscut cântăreț de muzică aromână a ”topit” dintr-un foc 49 de kilograme în doar  6 luni!

Ionuț (39 de ani) s-a folosit de o operație de micșorare a stomacului (gastro sleeve) combinată cu voința proprie, rezultatul fiind uimitor. Mulți din cei ce l-au văzut în ultima vreme  s-au panicat degeaba, căci popularul artist de muzică aromână și grecească nu suferă de nimic, ba chiar se amuză de reacțiile cunoscuților.

Va deveni din nou tătic

”Mă simt alt om. Mi-am dorit să slăbesc pentru cariera mea, pentru munca mea, pentru a nu mai fi atent la ce mănânc ori beau, în special îmi doresc asta să rămân sănătos pentru viitorul copiilor mei. În aproximativ o lună voi fi din nou tată și e foarte important să fiu bine, să-mi cresc copiii”, ne-a declarat artistul constănțean, cel mai popular interpret al iubitorilor de muzică balcanică.

Ionuț nu se va opri aici, căci va continua să mai dea câteva kilograme jos cu ajutorul efortului fizic – s-a întors la sport, îl practică în diverse forme, după o lungă pauză.

Ionuț Galani, artistul preferat al regretatului Jean Constantin, singurul solist ce se îngrijește de numele genialului actor trecut în neființă în urmă cu șapte ani, este căsătorit de zece ani cu Georgiana, au împreună un băiețel și peste câteva săptămâni urmează să devină din nou părinți.


EXCLUSIV/ Soţul Antoniei, chemat să dea declaraţii în procesul deschis de Alex Velea

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro