Lucian Mândruţă recunoaşte valoarea: „N-am să dansez pe manele niciodată, dar Costi Ioniţă e talentat”

11 martie 2012 11:32

Tot mai criticat pentru trecutul său de manelist de către cunoscători, compozitorul Costi Ioniţă, cel care a scris piesa Mandingăi, a primit aprecieri de la jurnalistul Lucian Mândruţă. „N-am să dansez pe manele niciodată, dar Costi Ioniţă e talentat”, a notat Mândruţă pe Facebook.

Costi Ioniţă este cel care a compus melodia Zeliah a trupei Mandinga, cântecul care va reprezenta România la Eurovision 2012. „N-am să dansez niciodată pe manele la petreceri, dar în acelaşi timp nu pot să nu recunosc un lucru: Costi Ioniţă e talentat. Mi-a facut odată un generic de emisiune (Bazar TVR2) absolut minunat”, a notat Mândruţă.

Acesta a adăugat: „Bravo lui daca a ajuns la Eurovision. N-am să iubesc manelele mai mult (decât zero e greu!), dar am să recunosc valoarea atunci când simt c-am dat peste ea”.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii