Oana Cuzino şi soţul ei, milionarul Yoav Shtern se bat pe terenuri de 8.000.000 €! EXCLUSIV

23 septembrie 2014 17:22

Zvonurile că divorţul dintre prezentatoarea TV Oana Cuzino şi soţul său, Yoav Shtern, ar fi unul de faţadă sunt contracarate de lupta dură pe care cei doi o duc în procesul de partaj aflat acum pe rol. Cei doi îşi dispută mai multe terenuri cu o valoare ce depăşeşte 8 milioane de euro.

În perioada 2005-2006, pe vremea când relaţia dintre ei mergea ca pe roate, omul de afaceri de origine israeliană Yoav Shtern a vrut, conform actelor de la dosarul de partaj intentat nevestei sale, prezentatoarea TV Oana Cuzino, să cumpere teren arabil la doi paşi de Capitală, în extravilanul comunei ilfovene Afumaţi şi în alte două locuri – un lot în intravilanul satului Cioflinceni şi unul în Bucureşti. Cum la acea vreme legea le interzicea străinilor să cumpere pământ în România, toate tranzacţiile, 17 la număr, au fost încheiate pe numele soţiei sale, însă banii, ceva mai mult de 1.700.000 de euro, cât au costat cele 33 de hectare, ar fi fost plătiţi din buzunarul său propriu.
Vrea s-o împiedice să vândă proprietăţile
Acum, când prezentatoarea a intentat divorţ (n.r. – în actele de la dosar, Yoav susţine că Oana ar fi părăsit fără vreo explicaţie domiciliul conjugal), cerând să i se predea toate actele de proprietate ale terenurilor, afaceristul a intrat în panică şi, sfătuit de avocaţi, a apelat la un artificiu juridic, în urma căruia speră că va reuşi s-o împiedice pe fosta parteneră de viaţă să vândă terenurile şi să-l lase astfel fără o bună parte din avere. Practic, Shtern se plânge că nevasta sa ar pune în pericol grav interesele familiei, iar pentru asta le-a cerut magistraţilor să emită o hotărâre judecătorească prin care Oana Cuzino să nu poată vinde vreo bucăţică de pământ fără acordul lui. Dacă le-ar da, vedeta TV ar strânge o mică avere. Potrivit specialiştilor din domeniul imobiliar, la un preţ mediu de 25 de euro pentru un metru pătrat, familia Shtern ar putea câştiga din vânzarea loturilor de pământ ceva mai bine de 8 milioane de euro. O sumă considerabilă chiar şi pentru un om bogat, aşa cum este israelianul.

Milionar discret

Yoav Shtern (foto) este unul dintre cei mai discreţi milionari din România. Posesor al unei averi frumuşele, n-a epatat niciodată public. Asta deşi, de pe urma afacerilor cu petrol pe care le-a derulat de-a lungul timpului, şi-a întregit patrimoniul cu mai multe maşini de lux – 4 automobile Porsche, un McLaren MP4-12 C şi un Rolls-Royce, dar şi terenuri şi case a căror valoare se cifrează evident la sume de ordinul milioanelor de euro.

Comentarii