Revine Minculescu la Iris?

08 iulie 2014 18:21

Iris, fără vocea inconfundabilă a lui Cristi Minculescu (55 de ani), nu a mai înregistrat succesul de odinioară, indiferent de numele soliştilor care au ocupat locul rămas vacant. În aceşti doi ani, de când Cristi a ales să se stabilească în Germania, membrii formaţiei i-au cooptat, în ordine cronologică, pe Toni Şeicărescu şi pe Rafael, numai că fanii veneau la spectacole mai degrabă de dragul pieselor.

Veste bună pentru fanii trupei Iris, care mereu au tras speranţa că idolul lor, Cristi Minculescu, se va întoarce! Deşi membrii formaţiei nu vor să scoată o vorbă despre acest plan măreţ, reporterii ziarului Libertatea au aflat că tratativele cu Minculescu sunt într-un stadiu avansat. Iar dacă vor ajunge să bată palma, va fi bine pentru toată lumea.
Nu de alta, dar Iris fără Cristi şi Cristi fără Iris nu prea funcţionează. Trupa rock a încercat să meargă mai departe în formule care nu s-au dovedit prea inspirate, cu Toni Şeicărescu la microfon, solist care a plecat cu scandal după 10 luni de colaborare.
Cât îl priveşte pe actualul, Rafael, el s-a dovedit mai apropiat de stilul formaţiei, iar fanii l-au îndrăgit pe loc, plus că nu era prieten cu paharul şi nu întârzia la repetiţii, aşa cum i s-a reproşat lui Toni. Cristi s-a mutat în Germania, la Regensburg, Bavaria, în 2012, imediat după operaţia de transplant de ficat, pentru a beneficia de tratament şi de recuperare medicală.

În ultimul timp, a cântat în cluburi

Şi-a câştigat banii tot din muzică, a cântat atât prin cluburile din Bucureşti, cât şi din ţara de adopţie, însă gândul i-a rămas tot la vechii colegi, deşi cu unii dintre ei a avut discuţii în contradictoriu, la plecare. “Se doreşte ca Minculescu să revină în trupă, el este în tratative cu vechii colegi. În urmă cu doi ani a fost nevoit să o lase mai moale cu turneele, pentru că era în refacere medicală după operaţie, dar acum se simte bine şi sunt şanse să se întoarcă acolo unde îi e locul, la Iris”, ne-a spus un apropiat de-al solistului.

Numele lui figurează pe o scară din Germania


Zilele trecute, Cristi Minculescu a devenit vedetă cu patalama, în Regensburg, oraşul în care, în urmă cu patru ani, a suferit un transplant de ficat. Autorităţile oraşului bavarez au personalizat o treaptă a unei scări dintr-un parc, numele românului regăsindu- se acum alături de cele ale britanicilor de la Uriah Heep, inclusiv al vocalului grupului, Mick Box.

Comentarii