Slav încă mai doarme la Bianca

03 iulie 2014 17:26

Victor Slav (34 de ani) nu poate renunţa şi pace la Bianca, deşi el a suferit enorm, după escapada ei la Paris, cu Adrian Cristea, ba chiar i-a trimis, în martie, cererea de divorţ. Acum, că lucrurile s-au mai aşezat, cei doi sunt văzuţi tot mai des împreună. Victor dă vina pe afacerile comune, numai că tot el susţine că mai înnoptează în apartamentul fostei neveste.

“Băiatul de la Meteo” ne-a povestit atât de frumos despre relaţia de după divorţ cu Bianca, încât e greu de crezut că ei nu formează din nou un cuplu, dar le e mai greu să recunoască public, pentru a nu-şi pune din nou armata de paparazzi pe urme: “Nu m-am certat cu Bianca, aşa că nu se pune problema unei împăcări sau să ne recăsătorim. Ne leagă o afacere pe care o avem împreună, care merge foarte bine şi atunci este firesc să ne întâlnim destul de des, iar dacă asta va dura la nesfârşit, atunci vom fi legaţi pe viaţă”, a ţinut Victor să puncteze.

Televiziunile se bat pe el

“În plus, ne simţim bine când suntem unul cu celălalt, aşa că de ce să nu ne vedem? Şi apoi de ce să ne ferim? Ieşim în oraş, mai rămân peste noapte la Bianca. Care este problema? În fond, suntem doi oameni singuri. De ce să ne ferim?”, ne-a spus el. Deşi la PRO TV, locul lui de muncă, au fost mari cutremure, la nivel de conducere, iar mulţi colegi de-ai lui au fost puşi pe liber sau au plecat care încotro, Victor n-are emoţii: “Deocamdată sunt tot la Pro TV, nu am intrat în vacanţă. Nici nu mi-am făcut planuri unde voi pleca să mă relaxez. Deocamdată am primit mai multe propuneri de la câteva posturi de televiziune, dar nu am luat nici o decizie. Încă mai evaluez situaţia”, a mai completat frumuşelul brunet.
 

Comentarii