Video | Şerban Huidu a provocat un grav accident de circulaţie în Braşov

16 octombrie 2011 10:08

Un grav accident de circulaţie s-a produs în această după-amiază în Timişul de Sus, judeţul Braşov. La volanul unei dintre maşinile implicate se afla Şerban Huidu.

Potrivit Antena 3, două persoane au murit şi şase au fost rănite după ce două maşini s-au lovit frontal.
Într-unul dintre autoturisme se află Şerban Huidu, nevasta şi cei doi copii ai săi, dar se pare că nu au păţit nimic grav.
„Azi,în jurul orei 11.55, pe D.N.1,la km 149+150m, la ieşirea din Timişul de Sus, un bucureştean de 35 ani, care conducea un autoturism tip jeep, dinspre Predeal spre Braşov, a pătruns pe contrasens şi jeep-ul condus de el a intrat în coliziune cu un autoturism. Dacia Logan care circula din sens opus, condus de un braşovean de 65 ani. Accidentul s-a soldat cu decesul braşovenului de 65 ani, şi a unei pasagere de 54 ani în autoturismul condus de el, precum şi cu rănirea altui pasager aflat în Logan, care a fost transportat la spital. Cercetările sunt continuate de poliţişti, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicatul oficial al IPJ Braşov.
Se pare că Şerban Huidu nu a avut viteză mare.
Copiii lui Huidu au fost examinaţi de medici şi nu necesită îngrijiri medicale, iar nevasta lui va fi ţinută sub observaţie, la spital. Şi Şerban Huidu s-a lovit la cap în timpul accidentului şi va rămâne şi el internat.
Victimele aflate în Dacie, dintre care două au murit, sunt următoarele: Şoferul Daciei Logan, care a decedat este Lungu Ștefan Balogh, pasagerul din dreapta faţă, care a decedat, de asemenea, este Magda Drăghici, iar bărbatul în comă, pentru care medicii de la Spitalul Judeţean încearcă să facă minuni pentru a-l salva, este Ion Garbiș.


Ştire în curs de actualizare
Video Realitatea tv

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro