VIDEO EXCLUSIV/ S-a scos singură la «pensie». Cosmina Păsărin recuperează trei zile după o noapte pierdută

19 mai 2017 23:30

Cosmina Păsărin este, fără îndoială, una dintre cele mai petrecărețe vedete autohtone. Sau cel puțin era. Până de curând, bruneta făcea turul cluburilor și pierdea nopțile prin prisma meseriei pe care o avea. De ceva vreme însă, Cosmina Păsărin a renunțat la viața de noapte.

În ciuda faptului că, de-a lungul anilor, Cosmina Păsărin a pierdut nopțile prin prisma carierei de MC pe care și-a dezvoltat-o, bruneta a avut norocul ca programul haotic să nu-i afecteze organismul.

“Au apărut și la mine schimbări când vine vorba de felul în care arăt și este bine că voi nu le vedeți. Orice femeie își studiază cu mare atenție corpul, fața și vă zic că au mai apărut schimbări, din păcate, dar și din fericire, pentru că sunt firești aceste schimbări și trebuie, odată cu trecerea timpului, să învățăm să le acceptăm.  Trebuie totuși să recunosc că am norocul unui material genetic foarte bun, deci mulțumesc mamei pentru această moștenire, și dincolo de toate aceste aspecte sunt și foarte atentă când vine vorba de practicarea sportului. Chiar de curând am început un program de exerciții pe care le execut acasă, deci fără antrenor, și mă bucur că am motivația să le fac zi de zi”, ne-a declarat Cosmina, completând că, pe lângă sport, are grijă să aibă și o alimentație bună.

“Când vine vorba de mâncare încerc să am o alimentație cât mai corectă, cât mai sănătoasă, cât mai echilibrată. În ultimul timp, am tot avut săptămâni în care două sau trei zile  m-am trezit că nu consumam carne. Pur și simplu nu mi-a cerut organismul și atunci am ales să mănânc altceva. Am și zile în care nu mănânc pâine, dar nu fac un scop din asta. În rest, mănânc ce vreau, când vreau”.

Cosmina Păsărin a renunțat la viața de noapte

Conștientă totuși că nu poate miza pe genă și pe o alimentație sănătoasă, Cosmina decis să se “pensioneze”. Bruneta susține că acum acordă o mai mare atenție somnului, mai ales că nu-și mai revine așa ușor după o noapte albă.

“Fac și lucruri mai puțin corecte, să zicem așa: mănânc dulciuri, mănânc noaptea. Chiar aseară la 12 noaptea am mâncat ceva înainte să adorm. Mănânc, cred, de vreo 4-5 ori pe zi, mănânc din două în două ore așa, și foarte important este somnul. Chiar dacă sună a clișeu, înainte eram și eu mai petrecăreață, dar acum nu mai pot. Dacă înainte eram fresh a doua zi după o petrecere, acum nu mai pot spune același lucru. Am nevoie de vreo două nopți ca să-mi revin, chiar trei și sunt foarte atentă. Nu mai rezist ca înainte când vine vorba de acest consum de energie și prefer să-mi menajez corpul”, ne-a mai spus Păsărin, recunoscându-ne că s-a dus perioada când la ora 22.00 abia ieșea din casă.

“Nu mă culc chiar de la 20, dar la 22 sunt în pat. Am o viață foarte liniștită, totul este foarte așezat. Petrec mult timp singură și-mi place acest lucru și de aceea și programul meu este foarte bine structurat. Pot să stau liniștită, dar nu prea îmi place. Am perioade când sunt foarte energică, altele când sunt foarte așezată, foarte la locul meu și nu am chef să schimb două vorbe. Înainte eram mult mai energică, încontinuu agitată”, a mai zis amuzată Cosmina.

FOTO: Adrian Manolache

VIDEO: Cosmin Nistor

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro