O iubire nepotrivită poate distruge o viață

21 aprilie 2017 11:00

Alina, verișoara mea, și-a reluat viata de dinainte de a-l cunoaște pe Sergiu, dar tristețea din ochii ei îmi spune că încă nu l-a uitat și că suferă din cauza despărțirii. Pe undeva, mă simt vinovată, căci datorită mie l-a cunoscut pe acest om de nimic și s-a îndrăgostit de el…

O iubesc foarte mult pe Alina, verișoara mea. Am fost întotdeauna apropiate, în ciuda faptului că suntem firi total opuse. In timp ce eu am fost un copil zbuciumat, care nu putea sta locului mai mult de un minut, ea era cel mai liniștit copil din lume. Eu vorbeam mai tot timpul și puneam tot felul de întrebări, ea stătea tăcută și ascultătoare. Eu stricam fără regrete hainele cu care mă îmbrăca mama, ea era grijulie până la cel mai mic amănunt cu vestimentația ei. Iar când am crescut, m-am transformat într-un băiețoi, iar ea a devenit o domnișoară elegantă și distinsă. A fost întotdeauna un exemplu pentru mine. și un motiv de ceartă. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie sau spuneam ceva nepotrivit, primeam o săpuneală veșnic însoțită de următoarele vorbe:

— De ce nu poți fi și tu ca Alina? Uite ce cuminte și frumos se poartă ea! De ce nu îi urmezi exemplul? De ce nu faci și tu ca ea? De ce ea poate fi așa, și tu nu? și mulți alți „de ce?” pe care nu îi mai expun aici pentru că ați prins ideea. Ea era întruchipa-rea perfecțiunii, iar eu, contrariul. și nu o spun în sens ironic. Mamele noastre sunt gemene și seamănă între ele ca două picături de apă. Alina seamănă cu mama ei și, deci, și cu mama mea. Eu – nu. și nici cu tatăl meu nu semăn, care este la fel de liniștit și de blând ca mama. Se pare că, de fapt, nu semăn cu nicio rudă, pentru că nimeni nu mai este ca mine. și în timp ce eu am fost mereu subiectul principal, în sensul că familiile noastre se întâlneau ca să discute ce nebunii am mai făcut eu, Alina era mândria tuturor. De aceea a fost un șoc pentru toată lumea ceea ce s-a întâmplat cu ea. Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, ar fi fost de neacceptat, dar, totuși, de înțeles. Pentru că i s-a întâmplat ei, a fost și a rămas peste capacitatea oricui de a înțelege. Cauza a fost un băiat.

Deși băiețoasă și lipsită de maniere, băieții au roit în jurul meu încă de mică. Alina, pe de altă parte, nu a avut niciun prieten mai apropiat și nici nu știm dacă a avut vreo dragoste ascunsă. Totuși, nimeni nu a considerat că acest lucru poate fi o problemă. Doar era preferata familiei. Era perfectă.

Uneori, mă gândesc că eu am provocat ce i s-a întâmplat Alinei. Am avut cu siguranță partea mea de vină. Totul a început la majoratul ei. Voiam să-i pregătesc o petrecere măreață.

— Nu se poate, Alina, i-am spus după lungi discuții, măcar acum trebuie să ai și tu o petrecere…

— Dar de ce trebuie, Cătălina? De ce nu putem face la fel ca în ceilalți ani?

— Pentru că toată lumea și-a sărbătorit măcar o dată în viață ziua de naștere…

— Dar și eu mi-am sărbătorit-o în fiecare an!

— Adică ai suflat în tort, în timp ce niște babalâci ți-au falsat în ureche cât de mult te iubesc și cât de tare se bucură pentru tine pentru că îmbătrânești? Aia nu e petrecere și nici măcar sărbătorire! E doar o amintire a faptului că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, trebuie să devii tot mai responsabilă și mai supusă societății. Petrecere înseamnă oameni de vârsta ta, plini de viață, fericiți pentru că există un motiv bun de veselie, de băut, de dansat, de agățat și de pupat. Fericiți pentru că așteptarea lor a luat sfârșit, după ce și-au programat timpul pentru a merge la petrecerea mult așteptată, după ce s-au gândit de nenumărate ori cum să se îmbrace, ce cadou să cumpere și cine mai vine la eveniment. Asta înseamnă a sărbători ziua de naștere a unui adolescent! Am făcut asta de multe ori, deci eu sunt expertă! Lasă-te pe mâna mea și totul va fi perfect! După asta, o să regreți că nu ai făcut-o mai des…

— Bine, Cătălina… Eu nu vreau un asemenea balamuc, dar, dacă tu zici că va fi bine, merg pe mâna ta.

Am organizat petrecerea până-n cel mai mic detaliu și, din punctul meu de vedere, a ieșit exact așa cum am prevăzut: PERFECT! A trebuit să mă lupt mult cu Alina, care strâmba din nas la orice propunere organizatorică. Până la urmă, a trebuit să fac totul cum m-a tăiat capul, fără a o mai consulta pe ea. Chiar și pe invitați, tot eu a trebuit să-i chem. Astfel, nu am fost atentă la cine vine, contând, în acel moment, mai mult numărul invitaților decât calitatea lor.

Printre aceștia a fost și un bărbat care avea 27 de ani, deci mult prea mare pentru niște puștoaice care nu săreau de vârsta majoratului. Acest bărbat, Sergiu Stroia, a venit cu un grup de petrecăreți. Am înțeles ceva mai târziu că se autoinvitase. Nu a dansat, jumătate de noapte a stat tolănit pe jos, deși locuri pe canapele și scaune erau destule. Ba chiar stingherea, pentru că stătea în zona în care se dansa și petrecăreții trebuiau mereu să fie atenți să nu-l calce sau să nu se împiedice de el. In acea jumătate de noapte, eu am avut grijă ca totul să fie în ordine.

Până la urmă, văzând că lucrurile decurgeau conform planului, m-am mai relaxat și m-am amestecat și eu printre invitați. Cam în acel moment, Sergiu a început să-i facă ochi dulci tocmai sărbătoritei. Era exact contrariul ei, neîngrijit, nespălat, vorbea tare și murdar și îi plăcea să asculte un gen de muzică foarte dur, zgomotos și haotic. Nu pot să înțeleg ce i-a spus, dar știu că a lăsat o impresie puternică asupra Ahnei.

In zilele următoare, verișoara mea nu mai contenea cu mulțumirile la adresa mea, pentru frumusețea de petrecere pe care a avut-o. Mult mai târziu – mai bine spus, mult prea târziu – am înțeles că nu pentru petrecere îmi mulțumea, ci pentru oportunitatea de a-l cunoaște și a se îndrăgosti de acel Sergiu. Eu îl credeam ieșit și uitat din viața ei și, când colo, Alina era îndrăgostită lulea de el…

Este culmea cum lunile treceau și, deși observam cu toții o mare schimbare la Alina, nimeni nu putea bănui cauza. Vestimentația verișoarei mele s-a schimbat radical. Era în continuare la fel de îngrijită, dar toate hainele deveniseră negre și puțin ciudate. Pantofii fini pe care îi purta de obicei fuseseră înlocuiți de bocanci grei și butucănoși. Iar toate acestea erau asortate cu ruj și ojă neagră.

Intr-o zi, am văzut-o pe Alina trecând pe lângă mine ca un fulger. Nu mă observase. Am strigat după ea, nu m-a auzit. Am alergat după ea, strigând-o de mai multe ori. Când am ajuns în spatele ei, mi-am dat seama de ce nu îmi răspundea. Nu mă putea auzi pentru că avea înfundate în urechi niște căști din care răzbătea un zgomot infernal. Am luat-o de mână și mi s-a părut foarte ciudat că, pentru o clipă, nu și-a dat seama că este oprită din mers și trasă de mână. Am senzația că, tot pentru o clipă, nici nu și-a dat seama cine eram.

— Doamne, Alina, am rostit eu, ce muzică asculți?

— Ah! a tresărit ea. Bună, Cătălina, ce faci?

Am observat că mi-a evitat întrebarea și nu am insistat pentru că nu voiam să o stingheresc, dar, oricum, răspunsul era evident. Ca să îmi vorbească, și-a scos căștile din urechi și, până să reușească să-și oprească mobilul, mi-am dat seama cam ce fel de muzică asculta. Ar fi putut asculta fără să le mai pună în urechi, pentru că zgomotul care răzbătea din micile difuzoare era capabil să-l acopere și pe cel al unei locomotive. Din acel moment, a început să mă îngrijoreze, însă fără a face legătura cu Sergiu Stroia, invitatul autoinvitat de la majoratul Alinei. Cert este că ea a început să mă evite, așa cum a început să evite pe toată lumea. Era mereu ocupată. După ce termina școala, spunea că este la bibliotecă. Se pregătea intens pentru facultate. Avea de gând să meargă la București, ca mine și ca mai toți ceilalți prieteni ai noștri.

Fac o paranteză: în familiile noastre, erau discuții lungi și intense privitoare la viitorul nostru. In timp ce pe mine se străduiau să mă determine să rămân în Călărași, fiind convinși că nu aveam nicio șansă la facultate, Alinei îi prevesteau un viitor de aur.

A venit și momentul sesiunii de examene, mai întâi la liceu, și apoi la facultate. Atunci am avut cu toții prima surpriză. Alina a avut rezultate bune, dar nu strălucite, așa cum ne așteptam. Am pus asta pe seama stresului și a ghinionului. Realitatea era că Alina nu o dăduse în bară, pentru că ea fusese foarte bine pregătită cu mult înaintea bacalaureatului. Apoi, am mers cu toții la București, unde eu am fost printre ultimii care au luat examenul, așa cum mă și așteptam, în timp ce Alina nu a luat deloc. A fost o tragedie atunci! Fiecare membru al familiei suferea și se simțea distrus. Numai Alina era relaxată și nu avea niciun fel de probleme în această privință. Imediat s-a căutat și s-a găsit o soluție. Alina trebuia înscrisă la o universitate particulară.

— Vă rog, nu trebuie să faceți acest lucru! insista verișoara mea. Nu e nimic dacă rămân un an acasă…

Nimeni nu o asculta. Parcă era în joc viitorul întregii familii. I-au ales facultatea fără ca ea să poată avea ceva de spus. Apoi i-au închiriat un apartament. Eu am ales să stau la căminul studențesc, deși s-a insistat să locuiesc cu Alina. Acum, când știu ce s-a întâmplat, regret că nu am vrut să stau cu ea. Am fost egoistă, gândindu-mă numai la binele meu.

Mai departe, ce să spun?! Viața și-a văzut de cursul ei firesc, aproape un an, până într-o zi, aș putea spune, apocaliptică. Printr-o vizită inoportună, părinții Alinei au aflat despre adevărata viață a fiicei lor. Locuia împreună cu Sergiu Stroia, cel pe care ea îl considera dragostea vieții ei. Nu se ducea la facultate, nu fusese nici măcar o singură zi. Banii pentru taxă îi folosise în interes propriu sau, mai bine spus, în folosul iubitului ei. Nu muncea niciunul dintre ei și trăiau din ce primea Alina de la părinții săi. Mare parte din bani îi beau, asta ca să nu spun mai mult.

Unchiul meu l-a dat afară din casă pe Sergiu, iar pe Alina a luat-o cu forța la Călărași. Când mama mi-a transmis prin telefon cele întâmplate, am hotă-rât să las totul baltă, chiar dacă eram în timpul sesiunii, și să mă urc în primul tren care mergea la Călărași. Voiam să fiu alături de Alina. Nu eram de acord cu ea, dar știam că avea nevoie de un sprijin pe care nimeni nu se gândea să i-l dea, fiind mult prea preocupați cu blamarea fetei. Intenția mea era una bună, dar fără folos. Când am ajuns, ea nu mai era. Fugise de acasă, pe moment nu se știa unde. Temându-ne de ce era mai rău, ne-am apucat să o căutăm. Unchiul meu a dat-o și în urmărire la Poliție. O zi mai târziu, când eram cu toții morți de îngrijorare, Alina m-a sunat pe mine.

— Bănuiesc că ești la curent cu cele întâmplate, Cătălina, mi-a spus ea fără altă introducere.

— Alina, unde ești? Suntem îngrijorați!

— Sunt bine, sunt cu el. De-aia te-am sunat. Te rog să le transmiți că sunt bine și că…

— Alna, te rog, sigur ești bine?

— Da, Cătălina, sunt, știi că nu te-aș minți.

— Ascultă, trebuie să te văd! Vreau să văd cu ochii mei că totul este în regulă.

— Eu vreau să trăiesc cu Sergiu. Dacă ei nu acceptă asta, e treaba lor!

— Ințeleg… am făcut eu, dezarmată.

— știu că mă înțelegi. Tu mereu ai fost specială. Te iubesc și te rog să nu te îngrijorezi. O să țin telefonul închis și, din când în când, o să te sun ca să mai vorbim.

— O.K., Alina. și eu te iubesc!

Am transmis familiei ce am vorbit cu Alina. Am fost admonestată de părinții mei pentru că nu am încercat să aflu unde este, iar unchiul meu, adică tatăl Alinei, a vrut să mă strângă de gât pentru că nu i-am dat telefonul ca să discute cu ea. Mi-a aruncat cuvinte grele atunci, pe care nu am să le uit niciodată, chiar dacă și-a cerut scuze mai târziu. Chiar m-a învinuit pentru această situație, dar părinții mei mi-au luat apărarea.

Am vrut să respect decizia Alinei, însă situația mi se părea cusută cu ață albă. Acel tip era tare dubios, și atunci am apelat la cunoștințele mele comune cu ale lui. Așa am aflat că el nu era din Călărași, ci dintr-o comună din județul Călărași.

Ne-am urcat imediat în mașină și, după ce am ajuns acolo, întrebând în fiecare sat al comunei, din casă în casă, am aflat până la urmă unde locuia. și când am ajuns la el, prima persoană pe care am zărit-o stând la umbră în curte a fost chiar verișoara mea.

Au urmat discuții aprinse. Din punct de vedere legal, nu se putea face nimic și totul s-a terminat cu bine numai pentru că au fost de față și părinții mei, care au fost ceva mai cerebrali și mai diplomați. Despărțirea a fost ca-n filme și mi s-a rupt sufletul când am văzut cum suferea Alina, dar așa a fost mai bine. Acel Sergiu a reușit aproape să o distrugă.

Acum și-a revenit și a înțeles ce relație nesănătoasă a avut. Nu mai vorbește nimeni niciodată despre acea întâmplare, dar ceva urme au rămas. De câte ori o privesc pe Alina, chiar și atunci când râde, văd pe fața ei o umbră de tristețe…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro

DACĂ ȚI-A PLĂCUT ACEST ARTICOL, URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK