Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Fiica mea și-a găsit un iubit cu 20 de ani mai tânăr și nu se gândește la familie”

31 august 2017 23:30

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Angela și am o fată în vârstă de 42 ani, care nu a fost niciodată căsătorită. Are studii superioare și profesia pe care o practică îi asigură un venit peste medie. Programul de muncă este foarte solicitant și se desfășoară în general între orele 9 dimineața până la 7-8 seara.

Are o profesie liberală căreia i se dedică cu tot sufletul de peste 16 ani. A avut numai relații pasagere de maximum 2-3 ani cu bărbați din anturajul profesional cam de aceiași vîrstă cu ea dar până acum nu a găsit persoana potrivită, din punctul ei de vedere, pentru a forma o familie. Actualmente este în relație cu un bărbat pe care la cunoscut cu ocazia unui concediu în afara țării, el fiind român cu domiciliu în România.

Problema care mă preocupă, ca părinte ce-si iubește copilul și-i dorește o viață fericită, lipsită de necazuri, este că această relație se cam lungește mai ales că diferența de vârstă este cu mult în defavoarea fiicei mele. Fata are cu 20 ani mai mult, are o constituție mignonă ce-i ascunde vârsta și mă tem că în virtutea firescului este posibil ca lui să-i apară o persoană de vârsta apropiată cu a sa și-i va rupe inima fetei mele. Eu nu am discutat nimic cu fata, am așteptat că poate ea se trezește la realitate și se retrage din această relație. Nu știu ce să fac și cum să procedez. Din acest motiv m-am adresat dumneavoastră să-mi dați un sfat.

Adela răspunde:

Dragă Angela,

Având în vedere vârsta fiicei tale și mediul în care spui că trăiește, înclin să cred că știe în ce s-a băgat. Dacă până la 42 de ani nu a fost interesată să aibă o familie, cel mai probabil nu intră în sfera ei de priorități. Cât despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, teoretic nu e o combinație menită să dureze prea mult. Dar, după cum vezi, există exemple și la case mai mari. Dacă președintele Franței se mândrește cu o soție cu peste 20 de ani mai mare, dacă staruri cum ar fi Madonna și Jennifer Lopez preferă numai ”prospături” cu 20 de ani mai tineri, am putea spune că a început deja să fie o modă. Îți înțeleg grija de părinte, totuși până la urmă e viața ei, las-o să și-o trăiască așa cum vrea. Dacă va suferi, va fi lecția ei, pe care este necesar să și-o ia. Așa cum nici ție nu ți-ar fi plăcut să-și bage nasul familia în alegerile tale, nici ea nu cred că ar fi de acord. Cu cât o judeci mai mult, cu atât riști să o pierzi. Cel mai greu, pentru un părinte, este să-i ”dea drumul” copilului său. Însă numai atunci când reușești să-l iubești fără să-l judeci, să-l susții fără să-i pretinzi nimic în schimb, poți să spui că ți-ai îndeplinit menirea. Pe măsură ce trece timpul, relația ideală dintre părinți și copii este de prietenie necondiționată.


Cu bunicul la interviul de angajare. ”Mi-e teamă că vor fi respinși din cauza dizabilității lor”


Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro