Tenis. Meciuri trucate, 34 de arestări în Spania, dintre care 6 sunt jucători

01 decembrie 2016 22:03 De: ,

Scandalul meciurilor trucate atinge din nou lumea tenisului, socotit ”sportul alb”. În Spania au fost operate 34  de arestări, dintre care 6 sunt jucători clasați între locurile 800 și 1200 ATP. Cei reținuți riscă între șase luni și 4 ani.

Au fost trucate 17 turnee din cinci orașe. Competițiile au fost găzduite de Madrid, Sevilla, Huelva, Tarragona și Porto.

Autoritățile iberice susțin că meciurile trucate s-au desfășurat la turnee minore din Spania și Portugalia. Întrecerile erau de tip challenger și futures și s-au desfășurat în perioada 2013 și 2016.

Nu au fost publicate numele respectivilor, se știe doar că jucătorii spanioli prinși cu măgării ocupă locuri cuprinse între 30 și 300 în ierarhia spaniolă.

Centrul de comandă al mafioților erau orașele Sevilla și La Coruna. Toți cei arestați sunt spanioli. În medie se câștiga între 5.000 și 10.000 de euro la fiecare pariu. Sumele mizate au fost între 50 și 500 de euro.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro