Maria Vlad îmbină tirul cu pictura şi visează să meargă la Jocurile Olimpice

07 august 2011 20:07

Saga Bacău, cel mai tânăr club de tir cu arcul din România, are deja în palmares o medalie de aur la Campionatele Naţionale. Performanţa îi aparţine talentatei Maria Vlad, care s-a impus la nivel de Junioare II. Participând la categoria U12, fratele Mariei, Teodor, s-a clasat pe locul 9. Însă el este are doar 8 ani şi jumătate.

„Sincer, mă aşteptam ca Maria să termine printre ultimii, nicidecum la locul 1″, ne-a spus Geanina Vlad, mama şi antrenoarea campioanei. „Maria s-a pregătit în poligonul pe care l-am amenajat eu şi sotul în curtea casei şi a tras doar de la 18 metri de ţintă. Nici echipamentul nu era adecvat, aşa ca am împrumutat de la prietenii din ţară, fără ca Maria şi Teodor să se poată acomoda cu noile arcuri. În concurs, distanţele au fost de 30 şi 50 metri, iar ea a avut mai multe săgeţi trase in mijloc, la 10 metri”, a declarat Geanina Vlad pentru „Ziarul de Bacău”. „Saga” s-a înfiinţat acum un an, atunci când Geanina Vlad, pictoriţă la bază, a terminat cursurile de antrenor de tir cu arcul. „Trasul cu arcul este tot o artă. Nu este nici pe departe atât de simplu pe cât s-ar crede”.
Maria Vlad este un copil excepţional. A practicat trei ani atletismul, trei ani baschetul, iar de un an s-a dedicat tirului cu arcul. „Nu am avut emoţii, deoarece am participat anterior la mai multe competiţii atletice şi sunt obişnuită cu concursurile. Mi-ar mai place să fac volei”, ne-a spus campioa

Campioană de nota 10

Clasele a V-a şi a VI-a, Maria le-a trecut cu media 10. Dar, mai mult, ea a moştenit talentul mamei sale în materie de pictura, având pâna acum nu mai puţin de patru expoziţii. De asemenea, a scris două cărţi de poezii. Poeziile şi tablourile sale nu sunt câtuşi de puţin lipsite de valoare – în măsură în care autorul acestui articol se pricepe la literatura şi arta. Se pare că tirul cu arcul este un sport drag artiştilor, dacă ne gândim ca renumita actriţă Geena Davis a reprezentat SUA la Sydney.
Visul Mariei şi al părinţilor ei? Acela de a ajunge la Jocurile Olimpice!
Autor: Peter Kelmann
 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro